Tudorel Toader: Până în 2019 MCV va fi ridicat

Tudorel Toader: Până în 2019 MCV va fi ridicat
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, vineri, că este convins că raportul Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) va „consemna o evoluţie în îndeplinirea celor 12 recomandări” şi MCV va fi ridicat în 2019.

Prezent la Iaşi, la o conferinţă organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a declarat convins că raportul CE va consemna o evoluţie în îndeplinirea celor 12 recomandări.

„Am luat fiecare recomandare în parte, am văzut ce am îndeplinit, ce nu am îndeplinit, cu titlu de exemplu executarea hotărârilor judecătoreşti, valorificarea bunurilor confiscate, numirea procurorilor de rang înalt. (...) Sunt convins că raportul va consemna o evoluţie în îndeplinirea celor 12 recomandări. Sunt convins că direcţia de acţiune, sub acest consiliu de management strategic este cea de îndeplinire a condiţionalităţilor, a recomandărilor. Au fost discuţii punctuale, au fost discuţii care pe alocuri au comportat şi accente diferite, dar (...) am rămas cu un optimism vizând concluzia finală", a spus Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a adăugat că speră şi crede că, în 2019, când România va deţine presedinţia Consiliului Uniunii Europene, MCV va fi ridicat.

„Punctual, fiecare dintre cele 12 recomandări în cea mai mare parte sunt îndeplinite. Punctual, spre exemplu, eu am scris în luna aprilie preşedinţilor tuturor instanţelor din România, indiferent de rang, Judecătorie, Tribunal, Curte de Apel, Înaltă Curte să ne comunice hotărârile care presupun măsura confiscării speciale extinse. Am primit până în prezent, în câteva luni, de la 44% dintre instanţe chiar copia hotărârilor, ca să ştim exact nu numai ce hotărâri s-au pronunţat, ci şi ce avem de executat, fie pe calea ANAF, fie pe calea ANABI. Făcând o comparaţie, anterior nu aveam o astfel de hotărâre a hotărârilor ce urmează a fi executate", a declarat Tudorel Toader.

Întrebat când crede că va fi ridicat MCV, Tudorel Toader a răspuns că ar vrea ca acest lucru să se întâmple „mâine".

„Este până la urmă o decizie politică, luată de Comisie, dar decizia politică trebuie fundamentată pe o constatare obiectivă a îndeplinirii acestor recomandări", a adăugat apoi ministrul Justiţiei.

 

Comenteaza