Tudorel Toader: "Voi dispune un audit extern la DNA, DIICOT şi Parchetul General"

Tudorel Toader:
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că va demara un audit la toate marile unităţi de parchet, DNA, DIICOT şi Parchetul General, pentru a se face verificări privind managementul instituţiilor.

"Eu am făcut acea evaluare, pe care articolul 132 din Constituţie mi-o permitea, că si eu consideram că e un derapaj, dar nu am uitat că legea 303 permite evaluarea procurorilor pe fond şi voi dispune un audit extern care să verifice nu DNA şi Parchetul General, ci şi DIICOT, pentru că procurorii din România, cei 2 650 procurori, funcţionează în structurile de bază. Atunci ar fi nedrept să te duci la unii şi să-i ocoleşti pe alţii. Într-un timp pe care nu l-am stabilit voi dispune un audit extern la DNA, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi DIICOT", a declarat Tudorel Toader la Antena 3.

Ministrul Justiţiei a dat exemple de arii din activitatea celor trei parchete care vor fi verificate, făcând trimitere la timpul de soluţionare a unui dosar, numărul de inculpaţi, de arestaţi, de achitări şi de condamnări la CEDO.

Referitor la evaluarea DNA şi a Parchetului General, ca urmare a anchetării OUG 13, ministrul Justiţiei a explicat că decizia CCR, prin care s-a stabilit că există un conflict între puterile statului, nu atrage sancţiuni, scrie Mediafax.

"Din păcate, nu este prima dată când o putere intră în zona de competenţă constituţională altei puteri. (..) Au existat, din păcate, multe astfel de conflicte, poate unele mai grave, iar CCR a dat aceleaşi trei direcţii, a onstatat conflictul, cauza şi a dat remediul ca să nu mai existe blocaje. (..) Dintre toate conflictele constatate de CCR niciodată nu s-a pus problema, nu s-a recurs la sancţiuni altele decât remediile constituţionale pronunţate de Curte prin arătarea conduitei pe viitor", a explicat Tudorel Toader.

 

Comenteaza