Tudose, în şedinţa de Guvern: S-au inflamat nişte multinaţionale; Băncile au dat liber angajaţilor pentru a participa la miting

Tudose, în şedinţa de Guvern: S-au inflamat nişte multinaţionale; Băncile au dat liber angajaţilor pentru a participa la miting
Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern că iniţial sindicatele şi patronatele au fost de acord cu modificările, dar apoi au reacţionat la externalizarea profitului şi "s-au inflamat nişte multinaţionale".

"Felicitări domnule ministru pentru alocuţiunea de la început, tocmai am aflat acum că sunt nişte sucursale ale unor bănci care au dat liber angajaţilor pentru a putea participa la mitingul din faţă, deci sunteţi pe drumul cel bun. Dacă băncile sunt nervoase pe chestia asta, eu vă felicit. Poate o să plătească şi ei impozite", a spus premierul Tudose către ministrul Finanţelor.

La începutul şedinţei de Guvern, premierul Mihai Tudose a declarat că inflamarea opiniei publice în legătură cu modificările aduse la Codul Fiscal are loc în contextul în care iniţial sindicatele şi patronatele au fost de acord cu modificările, dar apoi, în momentul în care s-a pus în discuţie externalizarea profitului, au apărut şi reacţii negative.

"Guvernul doreşte să introducă măsuri ferme în ceea ce priveşte externalizarea profitului. (...) S-au inflamat nişte multinaţionale, dar din fericire cred ca au înţeles că nu e cazul", a afirmat Mihai Tudose.

Înainte de şedinţa de Guvern, premierul Mihai Tudose şi ministrul Ionuţ Mişa au avut o discuţie. Între timp, în faţa Guvernului, circa 200 de persoane protestau faţă de măsurile care urmează să fie luate în ceea ce priveşte de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat.

"Măsura aduce beneficii pentru cetăţeni. Se urmăreşte reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10% pentru angajaţi Se reduc contribuţiile sociale cu două procente", a spus ministrul Finanţelor.

Acesta a declarat că măsurile care vor fi adoptate vor avea ca efect creşterea veniturilor pentru angajaţi.

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, prin care contribuţiile sociale trec din sarcina angajatorului în cea a angajatui, se află pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Guvernului.

 

Comenteaza