UDMR vrea să oficializeze sărbătoarea maghiarilor în România

UDMR vrea să oficializeze sărbătoarea maghiarilor în România
Parlamentarii UDMR cer ca 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, să fie declarată sărbătoare oficială în România, ocazie cu care comunitatea de maghiari să primească şi sprijin financiar de la bugetele locale pentru a organiza manifestaţii.

Senatorii și deputații UDMR au întocmit şi semnat un proiect de lege care prevede că "angajatorii ar urma să acorde o zi liberă, în data de 15 martie, la cerere, persoanelor aparţinând comunităţii maghiare, pentru participarea la manifestările dedicate comemorării zilei de 15 martie. De asemenea, reprezentanții Uniunii solicită ca, în localităţile unde trăiesc persoane aparţinând comunităţii maghiare, autoritățile administrației publice locale şi judeţene, instituțiile publice să poată organiza manifestări cultural-artistice dedicate zilei de 15 martie, iar fondurile necesare organizării manifestărilor să poată fi asigurate din bugetele locale ale autorităţilor publice locale şi judeţene și instituțiilor publice. O altă prevedere cuprinsă în proiectul de lege se referă la faptul că, în această zi, posturile publice de radio și televiziune să transmită în cadrul unor emisiuni speciale, evenimentele comemorative." 

Proiectul de lege a fost depus deja în Senat, "în calitate de primă Cameră sesizată, iar după avizul comisiilor de specialitate va fi dezbătut în plen. După votul din Senat, proiectul de act normativ ajunge în Camera Deputaților, unde, după dezbaterea în comisiile de specialitate, plenul Camerei, în calitate de for decizional, va acorda votul final asupra proiectului de lege", se arată în comunicatul de presă.

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a mai arătat că, în anul 2017, sărbătoarea revoluției pașoptiste reprezintă pentru maghiarii din România un moment important în lupta pentru drepturile și libertățile comunității.

"Unde nu există stat de drept, nu există nici libertate. Comunitatea ai cărei lideri sunt înlăturați, iar ale cărei școli sunt supuse campaniilor de denigrare, nu se poate considera liberă. Acea comunitate care este privată de drepturile sale, mai devreme sau mai târziu ajunge la limita răbdării și va lupta. La fel trebuie să acționăm și noi. Dacă ne lăsăm descurajați, ne vor distruge. Trebuie să milităm pentru țelurile noastre, să ne susținem reciproc, să ne apărăm drepturile și libertățile noastre".

 

Comenteaza