UDMR vrea să pună Harghita şi Covasna pe picior de egalitate cu Clujul, Iaşiul sau Timişul
- Scris de Valentin Malaescu
- 14 Oct 2011, 23:11
- Politica
- Ascultă știrea

Kelemen susţine că ar exista consens în coaliţie în privinţa păstrării reprezentării proporţionale a opţiunilor politice ale alegătorilor în sistemul de vot care va fi aplicat la alegerile parlamentare de anul viitor. "Am discutat şi săptămâna aceasta în coaliţie sistemul electoral şi mă bucur că PDL şi UNPR sunt de acord cu păstrarea principiului proporţionalităţii. Sunt convins că vom găsi o soluţie concretă, astfel încât sistemul proporţional să funcţioneze, fiecare vot să fie transformat în mandat, să nu se piardă nici un vot exprimat din partea nici unui cetăţean", a declarat Kelemen. El a prezentat, în premieră, propunerea UDMR, care presupune tipuri diferite de scrutin pentru cele două Camere. În privinţa Camerei Deputaţilor, UDMR propune păstrarea actualului număr de parlamentari, propunând ca 50-60% dintre aceştia să fie aleşi direct, restul locurilor urmând a fi distribuite, prin compensarea votului politic, fie prin voturi acordate de alegători unor liste naţionale, fie candidaţilor "lucky looser", în funcţie de numărul de voturi obţinute.
Însă cea mai mare modificare propusă de UDMR apare în cazul Senatului. "Noi am mai propus ca la nivelul Senatului fiecare judeţ să aibă câte doi senatori, indiferent de mărimea judeţului, şi fiecare sector al capitalei, câte un senator. Asta ar însemna că am avea un Senat cu sub 100 de membri. În acelaşi timp, putem să mergem chiar mai departe, să fie aleşi pe colegii uninominale, fără listă naţională", a explicat Kelemen. El a precizat că cei doi senatori vor fi aleşi în colegii diferite. Şeful UDMR a explicat şi de ce Uniunea a acceptat renunţarea la lista de compensare în cazul Camerei superioare. "În politică trebuie şi compromisuri raţionale. Pe de altă parte, am apreciat că în acest sistem, cu câte doi senatori de fiecare judeţ, reprezentarera proporţională poate fi păstrată", a afirmat Kelemen. Trebuie spus că un asemenea sistem ar avantaja judeţe precum Harghita şi Covasna, care nu ar avea nimic de pierdut, deoarece şi acum au doar doi senatori, în schimb ar fi aduse pe picior de egalitate cu judeţe precum Clujul, Timişul sau Braşovul, care şi-ar înjumătăţi numărul reprezentanţilor în Camera superioară, sau Iaşiul, care ar pierde chiar trei senatori.
Preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, neagă existenţa vreunui consens în coaliţie pentru păstrarea principiului proporţionalităţii. "Discuţii există pe mai multe variante de lucru, iar ideea compensării este vehiculată şi în interiorul PDL, dar nu există un consens pe acest subiect, pentru că nu există nimic concretizat într-un proiect agreat de toate părţile", a spus Buda. El a refuzat să comenteze sistemul diferenţiat de vot propus de UDMR. "PDL merge pe solicitarea românilor, exprimată prin referendum, privind parlamentul unicameral, cu maximum 300 de parlamentari. Deocamdată, nu există altă decizie în partid, aşa că nu comentez propuneri care nu se încadrează în aceşti parametri", a afirmat Buda.
Nici vicepreşedintele UNPR, deputatul Vasile Soporan, nu confirmă existenţa vreunui agrement privind sistemul de compensare a votului politic. "Nu a existat o discuţie în Biroul Permanent Naţional al UNPR privind sistemul de vot", a declarat Soporan. El susţine că prin modificările propuse pentru Senat UDMR pune carul înaintea boilor. "Se schimbă principiul reprezentativităţii şi asta cred că e o problemă, pentru că în această variantă senatorii n-ar mai fi reprezentanţii populaţiei, ci ai unităţilor administrativ-teritoriale, situaţie în care trebuie clarificate competenţele celor două Camere. Ce competenţe are o Cameră care reprezintă judeţele? Dar pentru asta e nevoie de modificarea Constituţiei. Oricum, nu începi o discuţie cu finalul, pentru că sistemul de vot e finalul. Întâi trebuie stabilite funcţiunile Camerelor", a apreciat Soporan.
Aceeaşi problemă este invocată şi de preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară. "Nu văd logica unei asemenea propuneri. Potrivit Constituţiei, parlamentul este instituţia de supremă reprezentativitate. Or, reprezentativitatea o dă numărul populaţiei aflate în spatele unui ales. Poate că unui judeţ mic, cum e Harghita, îi ajung doi senatori, dar în cazul judeţelor mari, cum sunt Clujul, Iaşiul, Timişul, cum va putea reprezenta un senator câteva sute de mii de oamenii? Chiar nu văd care e logica", a comentat Nicoară.
Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, apreciază că UDMR continuă politica prafului în ochi. "Cred că prin lansarea de astfel de subiecte cei de la putere nu fac altceva decât să distragă atenţia de la adevăratele probleme ale românilor: criza economică şi lipsa de acţiune a actualului guvern. Fac tot felul de jocuri să încalce legea şi democraţia, dar, indiferent de sistemul de vot, cu comasare sau fără, vor pierde alegerile. În ce ne priveşte, noi vom rămâne pe ceea ce am propus şi pentru care am strâns 60.000 de semnături în jud. Cluj, votul uninominal pur", a afirmat Lăpuşan.