Udrea: Clujeanul George Maior, fostul șef SRI, a vrut să candideze la Președinție

Udrea: Clujeanul George Maior, fostul  șef SRI, a vrut să candideze la Președinție

Fostul ministru Elena Udrea a declarat, sâmbătă seară, că fostul şef SRI George Maior a vrut să candideze la alegerile prezidenţiale din 2014, însă nu a avut curaj să-i spună şefului statului de atunci Traian Băsescu.

"Domnul Maior a vrut să candideze la prezidenţiale. Personal, l-aş fi susţinut din partea PMP. Dar dânsul nu a avut curaj să-i spună domnului prreşedinte Traian Băsescu intenţia de a candida. Era normal să îi spună, fusese numit de acesta în fruntea SRI, nu a avut curaj să îi spună preşedintelui că vrea să candideze. Plus că probabil se gândea că o să aibă sprijinul preşedintelui dacă va candida. Din punctul meu de vedere, când nu aveam o soluţie de candidat din partea PMP, eu aş fi agreat să-l susţinem pe Maior pentru că, în opinia mea, greşită zic eu acum, fusese om politic", a declarat Elena Udrea, într-o intervenţie pentru postul B1TV.

Fostul ministru a mai declarat că Traian Băsescu nu ar fi fost de acord ca un om aflat în fruntea unui serviciu de informaţii să candideze la alegeri pentru că deţinea informaţii despre toţi actorii implicaţi.

"Opinia tranşantă a preşedintelui a fost mereu că cei care au condus serviciile de informaţii interne nu au ce căuta în politică. Deţin prea multe informaţii despre adversarii lor politici încât jocul să fie corect. De aceea, nu a agreat nici să-l numească prim-ministru, ceea ce l-a supărat la vremea respectivă pe domnul Maior şi probabil că şi dacă i-ar fi spus Maior de intenţia de a candida, probabil Traian Băsescu nu ar fi fost de acord", a completat Elena Udrea.

Comenteaza