Ultimul scenariu al lui Băsescu: Boc, preşedinte onorific al PDL
- Scris de Valentin Malaescu
- 08 Feb 2011, 23:13
- Politica
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Potrivit surselor din partid, preşedintele ar fi încercat să blocheze ascensiunea “buldogului” Blaga, contracarând cu Negoiţă. Primul are însă sprijinul Ardealului.
Deranjat de intenţia lui Vasile Blaga de a candida la şefia PDL, preşedintele Traian Băsescu l-ar fi lăsat, din nou, din braţe pe Emil Boc şi ar fi încercat să-l împingă în luptă pe fostul său preferat pentru postul de premier, Liviu Negoiţă. Scenariul, “pe surse”, a fost lansat de gandul.info. Potrivit aceleiaşi surse, lui Boc i s-ar pregăti retragerea pe o funcţie onorifică. Între timp, numărul doi în partid, Adriean Videanu, i-a cerut lui Boc să aleagă între şefia partidului şi cea a guvernului.
Pentru democrat-liberalii clujeni nu există decât un nume pentru şefia PDL: Emil Boc. “Nu cred în implicarea lui Traian Băsescu în activitatea internă a PDL, iar speculaţii se fac în presă în preajma oricăror alegeri, indiferent de partid. Sper ca domnul Emil Boc să-şi manifeste intenţia de a candida, pentru că are toate argumentele: a câştigat toate bătăliile electorale, locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidenţiale, a respectat întotdeauna deciziile partidului, chiar dacă uneori era de altă părere, astfel încât nu văd de ce nu ar candida şi nu văd nici un motiv pentru a nu fi votat.
Împrejurarea că în unele sondaje de opinie ale opoziţiei PDL sau chiar domnia sa ar avea imaginea erodată se datorează faptului că în ultimii 21 de ani a fost singurul guvern şi singurul partid care şi-a asumat măsuri impopulare, dar absolut necesare societăţii”, a declarat liderul PDL Cluj, deputatul Daniel Buda. El consideră că nu e momentul ca Boc să aleagă între şefia partidului şi cea a guvernului. “Posibilitatea decuplării funcţiei de preşedinte PDL de cea de premier nu e posibilă fără a exista un risc major al trecerii partidului în opoziţie. Despre asemenea scenarii vorbesc colegi cu mai puţină experienţă parlamentară în aceste vremuri cu majoritate fragilă şi parlamentari aleşi uninominal. Despre o asemenea ipoteză am putea discuta la începutul lui 2012, azi nu”, a spus Buda.
Şeful organizaţiei Bistriţa-Năsăud, vicepreşedintele PDL, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean, refuză să discute candidaturi ipotetice. “În acest moment, toate sunt speculaţii, există o singură opţiune certă, a lui Sorin Frunzăverde, singurul care a anunţat oficial că vrea să candideze la preşedinţia partidului. Oricum, cei care vor candida vor fi dintre liderii marcanţi, capabili să menţină unitatea partidului şi să consolideze actul de guvernare. Nu există bătălii de culise, nu există tensiuni în PDL, întotdeauna noi am fost organizaţi şi uniţi”, a declarat Oltean. El spune că nici în organizaţia pe care o conduce nu s-a format un curent de opinie majoritar pentru susţinerea unui candidat anume. În schimb, el consideră că liderul partidului trebuie să conducă şi guvernul. “Părerile în PDL sunt contradictorii, depinde câtă putere vrei să-i dai premierului sau dacă vrei să-l supui controlului partidului. Personal, cred că simbioza preşedinte de partid - premier trebuie să continue”, a apreciat Oltean.
În schimb, loialitatea bihorenilor faţă de fostul lor lider rămâne totală. “În Bihor există un curent clar de susţinere pentru Vasile Blaga, orădean de-al nostru şi primul nostru preşedinte. Acest lucru este ştiut de toată lumea din partid”, a declarat preşedintele PDL Bihor, Ştefan Seremi. Mai mult, el nici măcar nu mai ia în calcul o nouă candidatură din partea lui Boc şi îl consideră pe Blaga ca şi instalat în fruntea partidului. “Îl ştiu foarte bine pe Negoiţă, ne cunoaştem de 20 de ani. Nu va candida, are şi probleme de sănătate. În cea mai fericită variantă, ar putea candida la Primăria Generală a capitalei, dar mai sus de atât, nu. Frunzăverde e un foc de paie. Eu am participat la întâlnirea primarilor de municipii şi oraşe, am fost la întâlnirea primarilor de comune şi vă pot spune că pulsul în partid e spre Vasile Blaga, care ar da o nouă tentă şi o nouă orientare partidului. În plus, PSD şi PNL ar avea o mare problemă cu Blaga şef la PDL”, a afirmat Seremi. În privinţa separării şefiei partidului de şefia executivului, Seremi e pragmatic. “Când e criză şi se iau măsuri antipopulare, e bine ca partidul să fie puţin protejat. Când nu se iau asemenea măsuri şi e creştere economică şi partidul poate contabiliza succesele guvernului, e bine ca şeful partidului să fie şi premier”, a explicat Seremi.
Liderul PDL Satu Mare, deputatul Ioan Holdiş, pare a fi, însă, fan Boc. “Personal, cred că, aşa cum stau lucrurile astăzi, dacă va candida, domnul Boc va câştiga. Eu sper să candideze şi să rămână, categoric, şi şef al guvernului. Dacă nu va candida domnul Boc, orice variantă e posibilă, dar, ca ardelean, m-aş bucura să avem tot un ardelean în fruntea partidului, adică pe domnul Blaga”, a spus Holdiş. Şi el este de părere că dorinţele lui Băsescu privind numele viitorului şef al partidului nu mai reprezintă mare lucru pentru democrat-liberali. “Nu cred că va conta prea mult părerea lui Băsescu, pentru că partidul e independent acum”, a afirmat Holdiş.

Comenteaza