Un singur candidat pentru șefia PNL Cluj-Napoca. Ce planuri are și pe cine susține dintre Cîțu și Orban

Un singur candidat pentru șefia PNL Cluj-Napoca. Ce planuri are și pe cine susține dintre Cîțu și Orban
| Foto: Facebook.com/dan.stefan.tarcea

Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, este singura persoană care și-a depus candidatura pentru șefia organizației municipale a liberalilor.

Alegerile vor avea loc vineri, 9 iulie 2021. Tarcea este actualul președinte al PNL Cluj-Napoca și își mai dorește un mandat în fruntea liberalilor clujeni. ZIUA de CLUJ l-a contactat pe viceprimarul Clujului pentru a afla ce își propune acesta pentru următorii ani.

„Declarațiile le vom da după alegeri. Totuși, în primul rând, vreau să continui activitatea pe care am avut-o și să rămânem principalul partid politic în municipiul Cluj-Napoca. Pentru toate funcțiile din partid sunt candidați, avem o poziție de președinte, două poziții de prim-vicepreședinte, opt de vicepreședinți și 15 de membri.

De asemenea, mai avem pentru trezorier, secretar general și secretar general adjunct. În data de 9 iulie vom face toate prezentările, prefer să le păstrăm pentru atunci”, a declarat pentru Ziua de Cluj, Dan Tarcea.

Cîțu vs Orban

Actualul președinte al PNL Cluj-Napoca este în asentimentul celorlalți lideri liberali clujeni, Emil Boc și Daniel Buda, care și-au manifestat susținerea pentru premierul Florin Cîțu la congresul PNL din toamnă.

„Eu mi-am exprimat poziția de mai multe ori, și cred că viitorul Partidului Național Liberal este cu premierul Florin Cîțu președinte. Apreciez foarte mult munca pe care a făcut-o Ludovic Orban, a fost un lider potrivit, la momentul potrivit. A făcut ceea ce trebuia să câștigăm alegerile, dar cred că pentru provocările pe care le avem pe viitor mai potrivit este Florin Cîțu”, a precizat Tarcea.

Alegerile pentru funcția de președinte al organizației județene PNL Cluj sunt programate în 18 iulie. Congresul PNL va avea loc în 25 septembrie, la București. Premierul Florin Cîțu și actualul șef al liberalilor, Ludovic Orban, sunt singurii care și-au depus candidatura, în mod oficial, până la această oră.

Comenteaza