USL. Luni. Ultimul bal

USL. Luni. Ultimul bal
Liberalii au decis să joace cartea intransigenţei şi aşteaptă să fie scoşi de la guvernare. Soarta uniunii este acum în mâinile premierului Victor Ponta.

După şedinţa-maraton de marţi, liberalii nu numai că n-au dat nici măcar un pas înapoi în cererile lor privind numirea celor patru noi miniştri, impunându-i premierului ziua de luni drept termen ultimativ, dar au plusat, solicitând dizolvarea USD. Victor Ponta pare, la rândul său, de neclintit, dar le dă liberalilor o lună şi jumătate timp de gândire.

„De ce domnul Ponta, de ce PSD, de ce aliaţii săi artificiali acceptă orice formulă, dar numai cea normală la care PNL are dreptul, ca domnul să fie viceprim-ministru şi ministru de Interne, nu ştiu. Dar asta îmi arată încă o dată că domnul Ponta are alte gânduri, că PSD şi ceilalţi, asociaţii, au alte gânduri. (...) E clar că oamenii fac pe dracu-n patru numai să nu vină Johannis", a afirmat Antonescu, după care a anunţat şi termenul până la care e dispus să mai aştepte un răspuns de la Victor Ponta. „Până luni, domnul Ponta are de dat marele răspuns. Doreşte în continuare USL, sau doreşte înlocuirea acesteia cu USD? Doreşte înlocuirea actualei majorităţi cu altă majoritate?", a spus liderul PNL, adăugând că păstrează „puţine speranţe că Ponta va da răspunsul corect". De altfel, el a precizat că, prin numirea a doi social-democraţi ca interimari la Finanţe şi Economie, liberalii au „cam fost daţi afară de la guvernare". În plus, el a mai cerut dizolvarea USD, a cărei înfiinţare ar încălca protocolul USL, acuzând şi adoptarea unui acronim menit a păcăli alegătorii prin asemănarea cu acronimul alianţei de guvernare.

Replica social-democraţilor a fost că formarea USD nu încalcă protocolul USL care interzice formarea de alte alianţe electorale doar în cazul alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale, nu şi a celor europarlamentare. În ce-l priveşte, Victor Ponta şi-a menţinut, la rândul său, fermitatea refuzului de a restructura guvernul doar pentru Klaus Johannis, în schimb, a precizat că, odată numiţi miniştri interimari, liberalii mai au la dispoziţie 45 de zile de gândire până la momentul în care, conform legii, vor trebui numiţi în funcţii noii titulari ai portofoliilor.

Preşedintele PNL Cluj, Horea Uioreanu, nu vrea să dea un pronostic privind şansele pe care le mai are USL, dar nici nu mai acceptă amânarea anunhţată de Ponta. „Răspunsul se va da luni, nu ne putem tot întâlni în BPN pe acelaşi subiect. Am stat cinci ore şi am analizat toate variantele posibile. Mandatul privind cererile noastre a fost dat cu o largă majoritate. Nu ştiu dacă e numai decizia premierului, până la urmă e vorba de o decizie politică, oricum e cazul să se încheie toată această poveste", a comentat Uioreanu. El susţine că o eventuală ieşire a liberalilor de la guvernare n-ar afecta activitatea consiliului judeţean, instituţie pe care o conduce. „În primul rând, nici măcar nu voi pune în discuţie reaşezarea majorităţii din consiliu, pentru că, aşa cum le-am spus şi celor de la Bucureşti, avem un program pe baza căruia am fost aleşi atât la nivel local, cât şi la nivel naţional şi acest program trebuie dus la capăt. Nu cred că am pierde sprijin financiar de la guvern, dacă s-ar rupe USL, pentru că e vorba de proiecte aflate în derulare, chiar n-am nici o teamă în acest sens", a afirmat Uioreanu.

De partea cealaltă, vicepreşedintele PSD Cluj, deputatul Aurelia Cristea susţine că, până la urmă, e dreptul premierului să decidă cum îşi formează echipa guvernamentală. „A fost o formulă de guvern agreată de toată lumea, cu care s-a mers în parlament, nu văd de ce ar trebui să o schimbăm doar pentru că ei au schimbat trei miniştri, de ce ar trebui mers în parlament pentru asta. În fond e decizia premierului cum îşi face echipa guvernamentală. Eu cred că ar trebui să ne ocupăm de buna guvernare, nu de schimbat miniştri şi vicepremieri, ar trebui să înţeleagă şi Crin Antonescu ce înseamnă buna guvernare. Deocamdată Victor Ponta mi s-a părut mult mai calm şi echilibrat. Dacă USL mai are vreo şansă depinde de lideri, de echilibrul şi de dorinţa lor de a găsi soluţii", a declarat Cristea. În schimb ea priveşte solicitarea PNL de dizolvare a USD şi contestarea denumirii alianţei electorale PSD-UNPR-PC. „Când vrei să găseşti, găseşti motive ca lucrurile să nu meargă bine", a comentat Cristea.

Comenteaza