USL vrea referendum pentru reorganizarea României. Vezi cum va arăta întrebarea pe buletine

USL vrea referendum pentru reorganizarea României. Vezi cum va arăta întrebarea pe buletine
USL Cluj vrea un referendum local pentru consultarea cetăţenilor cu privire la intenţia de desfiinţare a judeţelor. „Iniţiem în cel mai scurt timp procedurile legale", spune preşedintele PSD Cluj Remus Lăpuşan.
">

Întrebarea de pe buletinul de vot va fi „Sunteţi de acord cu intenţia preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, de a desfiinţa judeţul dumneavoastră?", arată preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară. El spune că forma întrebării a fost decisă „în urma discuţiilor avute în Uniunea Social Liberală".

„La nivelul judeţului Cluj, consilierii nostri, împreună cu cei ai PNL vor iniţia în cel mai scurt timp procedurile legale pentru organizarea de îndată a referendumurilor locale. Modificarea brutală, propusă de Băsescu, va aduce costuri imense pentru cetăţean, va bulversa aparatul de stat, va periclita relansarea economică şi va aduce blocaje în relaţia cu UE. Este nu doar moral şi democratic, ci şi obligatoriu din punct de vedere legal ca populaţia să fie consultată în legătură cu aceste schimbări", a explicat Lăpuşan. Nicoară adaugă că un astfel de proiect „trebuie să aibă susţinerea majorităţii clasei politice şi a societăţii civile, iar scopul demersului trebuie să fie întărirea şi eficientizarea statului şi îmbunătăţirea vieţii prin descentralizarea şi aducerea deciziei cât mai aproape de comunităţi".


„Este inadmisibil să schimbi modul în care o populaţie şi un teritoriu sunt organizate, fără să consulţi populaţia respectivă", a conchis Nicoară.

 

Comenteaza