USR Florești și-a stabilit noua conducere. „La următoarele alegeri să avem un cuvânt și mai greu de spus”

USR Florești și-a stabilit noua conducere. „La următoarele alegeri să avem un cuvânt și mai greu de spus”
| Foto: Facebook.com/USRFloresti

Marți, 2 februarie au avut loc alegerile interne în USR Florești pentru desemnarea noului președinte al filialei, dar și pentru alte funcții.

Larisa Șenilă este vechiul și noul președinte al USR Florești. Ea a confirmat pentru ZIUA de CLUJ că a obținut un nou mandat la conducerea filialei din cea mai mare comună din țară.

„La funcția de președinte, am obținut eu un nou mandat, de un an de zile, așa s-a stabilit în adunarea generală. Avem un birou local format din cinci membri, dintre care un vicepreședinte, care este Marius Todoran, consilier local în cadrul primăriei Florești. Din cei vechi sunt Andrei Chelemen, dar și doi membri noi, Răzvan Pîrlea și Varga Elina.

Am mai ales și comisia de arbitraj, cenzorul și delegații pentru conferința județeană. Suntem filiala cu cel mai mare număr de delegați, după Cluj-Napoca, avem 19 delegați. Actuala conducere care a fost aleasă va trebui să se ocupe de fuziunea care urmează cu colegii de la PLUS. Din acordul de fuziune, din momentul ce o să iasă actele de la tribunal, membrii PLUS vor deveni membri USR”, a declarat pentru ZIUA de CLUJ, Larisa Șenilă.

Consilierul Local al USR Florești, Marius Todoran a fost ales vicepreședinte. El a afirmat că obiectivul filialei este da crește ca organizație, pentru a avea un cuvânt și mai greu de spus la următoarele alegeri.

„E o perioadă de tranziție pentru filială, până la fuziunea cu cei din PLUS. În momentul acesta, vom fi în această perioadă de tranziție, de la USR la USR-PLUS. În Biroul Local încercăm să facem atât o dezvoltare organizațională, locală, cât și o interconectare mai bună cu filiala județeană, cu cele din zona metropolitană și din întreg județul. Dorim să creștem ca organizație și să fim din ce în ce mai puternici pentru ca la următoarele alegeri să avem un cuvânt și mai greu de spus în Florești”, a precizat Todoran pentru ZIUA de CLUJ.

Comenteaza