USR-PLUS Cluj a depus dosarele cu candidații pentru parlamentare: „Ungureanu și Goțiu să nu fie supărați”

USR-PLUS Cluj a depus dosarele cu candidații pentru parlamentare: „Ungureanu și Goțiu să nu fie supărați”

Alianța USR-PLUS Cluj a depus, astăzi, la Biroul Electoral Județean, listele de candidați la Camera Deputaților și Senat pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Președintele USR Cluj, Cătălin Sălăgean a fost prezent la depunerea dosarelor pentru a-și arăta susținerea față de candidații alianței.

„Prin aceste liste vorbim de reînnoirea clasei politice și de un suflu proaspăt în Parlamentul României. În continuare ne dorim să fim acei care vom transparentiza activitatea instituților publice. Vom fi acel partid care să aducă mai aproape de cetățeni instituția Parlamentului”, a declarat Sălăgean, care este și copreședintele alianței USR-PLUS Cluj.

Cristian Bordei deschide lista USR-PLUS Cluj la Senat, iar Oana Murariu este pe prima poziție la Camera Deputaților. Probabil viitor deputat de Cluj, ea i-a invitat pe clujeni să voteze alianța USR-PLUS pentru „bună credință, competență, integritate” și pentru o „Românie fără hoție”.

„Depunerea dosarelor de candidaturi este un moment foarte important pentru noi. Avem o listă eterogenă, cu persoane de vârste diferite și din domenii diferite, care cu toți dorim să ieșim din sfera noastră, din activitatea de zi cu zi și să ne implicăm pentru societate.

Eu sunt avocat și în activitatea mea pun omul în centru, iar acum sunt prima pe lista Camerei Deputaților. Colegii m-au ales poate pentru că port cu mine Constituția, de peste 12 ani, iar în activitatea mea am învățat când trebuie să lupt până în pânzele albe”, a afirmat Oana Murariu.

De asemenea, Cristian Bordei a ținut să le transmită un mesaj clujenilor.

„Să iasă pe 6 decembrie la vot și să aleagă listele USR-PLUS Cluj, pentru că ne respectăm promisiunile, aducem oameni noi în politică, eu și colegii mei suntem dovada vie a acestui lucru. Toți suntem la primul astfel de rol. Vă vom reprezenta cu cinste”, a spus candidatul USR-PLUS la Senatul României.

„Emaneul Ungureanu și Mihai Goțiu să nu fie supărați”

Fostul președinte interimar al USR, Levente Elek a vorbit despre votul intern al alianței USR-PLUS Cluj, care i-a lăsat în afara locurilor considerate eligibile pe actualul deputat USR, Emanuel Ungureanu și pe senatorul USR, Mihai Goțiu.

„Trebuie să pornim de la ideea că totul a trecut printr-un proces democratic. Nici eu n-am fost pe un loc eligibil la locale și asta n-a fost o tragedie. Totul s-a întâmplat în urma unui proces democratic și transparent. Emanuel Ungureanu și Mihai Goțiu nu trebuie să fie supărați, nici susținătorii lor”, a afirmat Levente Elek, care ocupă poziția a treia pe listele USR-PLUS Cluj la Senat.

Emanuel Ungureanu a plecat din USR Cluj și va candida pentru un loc în Senatul României la Buzău, iar Goțiu este pe al doilea loc al USR-PLUS Cluj pentru Senat, dar șansele pentru un nou mandat în Parlament sunt destul de scăzute, ținând cont de rezultatele de la alegerile locale din 27 septembrie.

Filialele județene Cluj ale USR și PLUS au desemnat prin vot intern candidații comuni la alegerile parlamentare care vor avea loc în data de 6 decembrie 2020. Lista de candidați propusă alegătorilor este următoarea:

Listă candidați Senat USR-PLUS Cluj:

1. Cristian Bordei

2. Mihai Goțiu

3. Levente Elek

4. Manuela Petrescu

5. Vlad Cristian

6. Romana Harosa

Listă candidați Camera Deputaților USR-PLUS Cluj:

1. Oana Murariu

2. Viorel Băltărețu

3. Radu Molnar

4. Elena Ciubucă

5. Ciprian Rigman

6. Radu Chirilă

7. Cornel Botoroagă

8. Ramona Toadere

9. Paul Bucur

10. Ioan Hînda

11. Oana Pop

12. Iosif Marcu

13. Mihai Vădan

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza