Vasile Dâncu, despre o coaliție pe 7 ani cu PNL: „S-ar putea să lucrăm în etape”

Vasile Dâncu, despre o coaliție pe 7 ani cu PNL: „S-ar putea să lucrăm în etape”
| Foto: facebook.com/vasilesebastiandincu

Senatorul clujean Vasile Dâncu confirmă că în PSD este luat în calcul un mecanism de rotație a funcției de premier în cadrul unui guvern cu PNL și chiar un parteneriat pe o durată de 7 ani.

Potrivit președintelui Consiliului Național al PSD, aceasta ar trebui să pună „un pic de ordine în spațiul politic” și să stabilească niște „priorități fundamentale”.

„Noi am vorbit și despre instituirea unui mecanism de rotație, nu am discutat încă cu colegii noștri de istorie, cu liberalii, să vedem dacă sunt de acord, dar în principiu, ideea că la un an și jumătate se poate schimba premierul a fost agreată în discuțiile noastre informale. Putem discuta cine începe cu funcția de premier. Dacă ne gândim să facem un proiect pe termen lung și reușim să ne înțelegem asupra unui proiect pe 3 ani, pe 7 ani...”, a declarat Vasile Dâncu, potrivit digi24.ro.

Întrebat despre posibilitatea de a fi o coaliție pe 7 ani, liderul social-democrat a explicat:  „În momentul ăsta, poate că este o utopie pentru România, pentru că fragmentarea politică este extremă. Avem - în ultimii 10 ani - un an și o lună durata unui guvern. Am avut atâția premieri, cred că Klaus Iohannis a înscăunat, a uns cu mir vreo șapte premieri numai în șapte ani pe care i-a avut ca mandat. Pe 7 ani înseamnă să ne gândim la niște priorități fundamentale, pe care să le punem într-o înțelegere politică majoră și în funcție de asta, să vedem după aceea: cine câștigă alegerile poate să dea, de exemplu, premierul sau așa mai departe, adică se pot gândi mecanisme prin care să stabilim niște priorități”, a afirmat parlamentarul clujean.

Senatorul social-democrat a ținut să risipească temerile că o astfel de mare coaliție pe termen lung ar paraliza dezbaterea democratică. „Nu cred că va exista așa ceva - să fie același guvern, să fie miniștri care să fie pe 7 ani. Este imposibil. Dar să punem un pic de ordine în spațiul politic. Asta nu înseamnă că nu rămâne spațiu de dezbatere. Am văzut că se înfricoșau niște partizani ai USR PLUS sau AUR că nu mai rămâne spațiu de democrație. Două partide care ajung la guvernare, încet-încet pot să coboare amândouă sub 50 la sută”, a arătat președintele Consiliului Național al PSD.

Întrebat dacă această mare coaliție va fi și o alianță electorală sau la alegeri fiecare partid merge pe cont propriu, Vasile Dâncu a spus că nu au fost discutate încă astfel de condiții, dar există posibilitatea unei colaborări în etape.

„Am discutat deocamdată despre o coaliție de guvernare pentru o primă perioadă. S-ar putea să lucrăm în etape. Aceste lucruri nu le-am discutat decât așa, în principiu, s-ar putea să avem o perioadă de adaptare, pentru un mandat de șase luni sau un an, în care să fie un tip de coaliție. S-ar putea, în etapa a doua, să vedem cum funcționează această coaliție și să mergem mai departe. N-am stabilit că vom candida împreună, n-am stabilit că vom avea candidați împărțiți sau așa ceva. Astea sunt mai degrabă proiecțiile noastre de început, dar ideea unor priorități pe termen lung, asta rămâne”, a adăugat liderul social-democrat.

Comenteaza