News alert Update Vasile Dâncu, primul pe lista premierilor PSD, dacă pică Guvernul Orban

Vasile Dâncu, primul pe lista premierilor PSD, dacă pică Guvernul Orban

Trei variante au social-democraţii pentru funcţia de premier, dacă guvernul liberal va fi demis astăzi prin moţiune de cenzură. Lista este deschisă de Vasile Dâncu.

Vasile Dâncu este, alături de Ioan Rus şi Vasile Puşcaş, unul dintre cei trei membri ai "Grupului de la Cluj" care făcea, la un moment dat, legea în PSD. Între timp, grupul şi-a pierdut o parte din influenţa în partid, însă e pe cale să revină în forţă.

Profesorul Dâncu deschide lista posibililor premieri, pe care PSD îi va propune preşedintelui Klaus Iohannis dacă Guvernul Orban va cădea astăzi în Parlament, în urma moţiunii de cenzură.

Celelalte două nume de pe listă sunt Remus Pricopie, rector al SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative), şi economistul Cristian Socol, autorul programului de guvernare cu care PSD a câştigat alegerile parlamentare din 2016.

UPDATE:  Vasile Dâncu respinge oferta PSD

"Rămân un om de stânga, fiindcă acesta este modul meu de gândire, dar nu sunt interesat absolut deloc de o revenire în politică. Nu mă implic în jocurile PSD sau ale altor partide. Nu mă interesează o funcție de premier sau de ministru într-un viitor guvern", a scris Vasile Dâncu pe pagina sa de Facebook.

 

Comenteaza