Vezi cum îşi motivează Uioreanu demisia

Vezi cum îşi motivează Uioreanu demisia
Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, explică motivele demisiei sale din funcţia de vicepreşedinte al Biroului Teritorial Judeţean(BPJ) Cluj şi membru al acestui organism, pentru a nu lăsa loc speculaţiilor.

"Motivele demisiei mele din funcţia de vicepreşedinte al Biroului Teritorial Judeţean(BPJ) Cluj şi membru al acestui organism, nu au nici o legătură cu apropiatul Congres al partidului. Este o decizie personală, luată după o analiză atentă a dinamicii politicii locale. În actul trimis BPJ şi conducerii centrale a partidului, şi pe care n-am dorit sa-l fac public, mi-am motivat foarte clar gestul care a determinat renunţarea la funcţiile politice amintite. Am convingerea că în viitorul apropiat toate cele sesizate de mine se vor rezolva, problemele fiind, repet, unele de interes local.
De altfel, poziţia mea legată de Congresul PNL este cât se poate de limpede, ea fiind exprimată în declaraţia comună pe care am semnat-o alături de toţi preşedinţii de consilii judeţene membri ai PNL", spune Uioreanu.

Horea Uioreanu respinge toate speculaţiile care leagă gestul său de apropiatul Congres al PNL. Acesta mai spune că va rămâne preşedinte interimar al PNL Cluj-Napca "pentru a organiza alegerile interne din 2 martie şi a avea, după foarte mult timp, o conducere legitimă a celei mai puternice filiale locale, astfel încât să ne îndeplinim obiectivul ca la alegerile din 2016 să câştigăm Primăria Cluj-Napoca".

Etichete
Comenteaza