Viceprimar şi  fost Consilier Local din două localităţi din Cluj, găsiţi incompatibili de ANI

Viceprimar şi  fost Consilier Local din două localităţi din Cluj, găsiţi incompatibili de ANI

Un viceprimar şi fost Consilier Local din două localităţi clujene au fost găsiţi în stare de incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Marina Vasile Dorin, viceprimar al comunei Cămărașu

În mandatul 2012 – 2016 a exercitat simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Cămărașu, Județul Cluj, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și ale art. 91, alin. (3), teza 1 din Legea nr. 161/2003.

Csutak Ludovic, fost Consilier Local în cadrul Consiliului Local Câmpia Turzii

În mandatul 2012 – 2016 a exercitat simultan funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al primarului, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) și ale art. 91, alin. (3), teza 1 din Legea nr. 161/2003.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. 

Comenteaza