Viorica Dăncilă, atac dur la adresa președintelui Klaus Iohannis: "Pentru cel ce promitea lucrul bine făcut, pare că ceasul a stat de mult"

Viorica Dăncilă, atac dur la adresa președintelui Klaus Iohannis: "Pentru cel ce promitea lucrul bine făcut, pare că ceasul a stat de mult"

Preşedintele PSD Viorica Dăncilă l-a atacat dur pe preşedintele Klaus Iohannis, sâmbătă la Congresul PSD, nenominalizându-l, dar spunând că ”pentru cel ce promitea lucrul bine făcut, pare că ceasul a stat de mult”.

 Ea l-a atacat şi pe candidatul USR la Preşedinţie Dan Barna, spunând în final că este mai puternică decât toţi aceşti bărbaţi care ţipă de pe margine, a relatat News.ro.

”Asta este esenţa noastră, ne punem ţara şi semenii pe primul loc. Avem de dus această luptă în faţa unor adversari politici din ce în ce mai hotărâţi să ne vadă îngenunchiaţi, slăbiţi, dezorganizaţi şi fragmentaţi. Ştim deja că vor scoate toate armele şi ne vor ataca. Suntem conştienţi, dar suntem şi pregătiţi. Însă nu putem fi înfrânţi atât de uşor, aşa cum cred, în toată aroganţa lor pentru că noi avem ceva ce ei nu şi-au putut însuţi niciodată, pentru că nu au simţit-o, apropierea de români.Noi nu am fost niciodată cei  care au tăiat pensiile şi salariile, noi nu am blocat măsuri menite să aducă mai bine în viaţa de zi cu zi a fiecăruia, noi nu ma fost cei ce respiră şi seamănă ură, nu am fost absenţi, noi nu am dispreţuit, noi nu am avut niciodată viziunea celor două Românii, a noastră şi a lor. Ei au stat ascunşi ani întregi pe margine doar ca să iasă în an electoral şi să înceapă cu ipocrizie să facă jocuri de imagine, să urce cu picioarele pe tragediile oamenilor, în contexte în care îşi pot manifesta oportunismul politic”, a spus premierul.

”Cel ce nu a făcut nimic pentru nimeni, a putut sta la adăpost de  critici o perioadă, cel ce a lipsit din peisajul ţării lui a stat ferit un timp de contestări şi de polemici. A crezut că nu are nicio responsabilitate pentru poporul român şi a dormit bine noaptea. Însă vine momentul în care trebuie să răspundă, atât pentru ce a făcut, cât şi pentru ce nu a făcut. Să nu faci nimic pentru ai tăi este o dovadă de cruzime. Să îţi aminteşti de poporul român, după 5 ani, în campanie, este o dovadă de cinism. Este o dovadă de dispreţ pentru cei care au avut încredere în tine să le fii alături, să îi aperi, să te implici în rezolvarea problemelor pe care le au şi să îi asculţi. Pentru cel ce promitea lucrul bine făcut, pare că ceasul a stat de mult”, a declarat Dăncilă, adugând: ”Pentru noi, toţi ceilalţi, au trecut 5 ani de nimic. Iar pentru cel care cere încrederea şi votul milioanelor de români promiţându-le doar că îi va da jos pe aceia care au făcut lucruri bune pentru oameni, neavând niciun plan pentru construcţie şi pentru reformă şi doar agăţându-se de teme moarte, aceasta este manifestarea unei disperări şi a unei lipse de viziune pentru ţară. Cum poţi să fii credibil că îşi pasă de români când nu poţi şi nu ştii să le oferi nimic? Tocmai aceia care sunt măcinaţi de lupte interne şi invalidaţi de toată lipsa de substanţă şi viziune politică strigă astăzi cel mai tare. ”Dacă eram eu preşedinte” înseamnă zero alegere şi înţelegere a ceea ce se întâmplă în societate, înseamnă aroganţă şi îndepărtare de oameni. De aceea, nu vor fi niciodată acolo unde îşi doresc, pentru că nu înţeleg românii şi nu se simt de-ai lor”.

Dăncilă a ţinut să precizeze că aroganţa nu o reprezintă, iar dispreţul pentru români nu l-a simţit niciodată pentru că de acolo vine, dintre oameni şi la oameni se va întoarce întotdeauna, pentru că ţine cu poporul român.
 
”Să nu uităm,  dragi colegi, că astăzi noi suntem singurii cu un program de guvernare şi cu o viziune.  Sunt singurul candidat care îşi asumă guvernarea ţării, care are curajul şi voinţa de a mişca lucrurile pentru români. Sunt mai puternică decât toţi aceşti bărbaţi care nu fac altceva decât să ţipe de pe margine. Eu nu fug şi nu mă tem. O să continui să lupt în fiecare zi pentru ca fiecărui român să îi fie mai bine aici, în ţara lui”, a afirmat liderul PSD.
 
”Dragi colegi, istoria se scrie acum, sub ochii noştri. Vă chem să strângem rândurile, să stăm aproape şi să luptăm cu toată puterea pe care am arătat că o avem. Vă chem alături de mine în această campanie care va decide viitorul. Împreună vom face să se împrăştie toate perdelele de fum pe care adeversarii noştri le ridică în lipsă de viziune şi acţiune. Suntem mulţi şi suntem puternici, am toată încrederea îm colegii mei din Muntenia şi Oltenia, din Transilvania şi Banat, Dobrogea, Moldova, Crişana şi Bucovina, am încredere în voi, dragi prieteni şi vreau să ştiţi că suntem o forţă, vom câştiga aceste alegeri pentru mai bine, pentru România de mâine, pentru fiecare român”, s-a adresat ea participanţilor la Congres.
Dăncilă şi-a început discursul spunând: ”De fiecare dată când urc pe o scenă în faţa voastră, îmi iau puterea şi energia de aici, dintre oameni, dintre cei care nu au uitat nici o clipă cine suntem şi pentru ce luptăm. Stimaţi colegi, acest congres este despre România şi este despre noi, despre Partidul Social Democrat despre cum ne scriem pe mai departe povestea şi cum scriem istoria ţării, despre viitorul nostru în aceste vremuri în schimbare şi despre ce ne dorim pentru români şi pentru România. Avem în faţă o competiţie electorală importantă în care unitatea şi dorinţa noastră de a fi din nou învingători vor fi cheia succesului. În această campanie va fi nevoie să ne punem nu doar solidaritatea, efortul şi munca, dar şi credinţa şi tot curajul de care putem da dovadă”.
 
”Cred în familie, în Dumnezeu, cred în muncă şi cred în cinste. Cred enorm în oameni în poporul român care ştiu că merită şi poate întotdeauna mai bine. Orice lucru pe care l-am făcut şi orice decizie pe care am luat-o, atât ca om cât şi dintr-o funcţie politică a fost pentru a ajuta mame, copii, tineri, pensionari. Sunt şi voi rămâne mereu alături de oameni. Sunt de 23 de ani în acest partid. 23 de ani de credinţă în această mare familie a noastră, 23 de ani de muncă în Partidul Social Democrat. Am plecat de la baza partidului, am lipit afişe, am împărţit pliante, am făcut campanii din uşă în uşă şi spun asta cu mândrie. În spatele meu nu stă nimeni şi nimic altceva decât muncă şi mers înainte. Am fost simplu membru de partid, preşedinte de organizaţie locală, am fost consilier local şi judeţean din partea Partidului Social Democrat, am condus organizaţia de femei judeţean şi naţional şi am fost membru al Parlamentului European timp de nouă ani de unde am plecat pentru a conduce Guvernul României”, a continuat ea, adăugând: ”Sunt un om plecat de jos care a muncit ca şi voi mulţi ani în acest partid. Am pornit în viaţă cu aceleaşi premise cu care pleacă cei mai mulţi tineri din România astăzi, dintr-o familie de oameni simpli, dintr-o localitate mică, fără privilegii. Am muncit mereu pentru lucrurile în care am crezut. Cred în Partidul Social Democrat, în forţa noastră, în puterea de care am dat dovadă în momentele cheie ale trecutului nostru”.
 
”Această ţară nu poate fi condusă de la Cotroceni sau de la Guvern. România trebuie condusă dintre oameni, împreună cu ei, alături de ei şi nu o dată la cinci ani, ci în fiecare zi de muncă pentru ca preşedintele este dator să muncească pentru ţară, să înceapă o transformare profundă de jos, de la rădăcini. Vreau pentru ţara mea siguranţă, ordine şi lege. Pentru fiecare român vreau o Românie în care nimeni nu trebuie să se teamă. Domnia legii şi garantarea siguranţei fiecărui român sunt priorităţi imediate pentru o societate stabilă şi funcţională. Am pornit o luptă împotriva criminalităţii şi nu mă voi opri. Am promis pedepse drastice pentru criminali, violatori şi pedofili şi asta voi face”, a asigurat premierul.
 
Ea a afirmat că are o grijă deosebită pentru siguranţa femeilor şi a copiilor şi o să se lupte cu toate puterile pentru combaterea traficului de persoane, a violenţei domestice, a abuzului asupra copiilor.
”Mă voi lupta pentru o Românie sigură în care cei vulnerabili să nu devină victime din cauza vulnerabilităţii sistemului, viziunea mea este aceea a unei Românii în care siguranţa primează şi legea este înăsprită pentru orice act care pune în pericol vieţile oamenilor”, a promis Dăncilă.

Comenteaza