Votul prin corespondență, în mâna deputaților. Promisiunea Olguței Vasilescu

Votul prin corespondență, în mâna deputaților. Promisiunea Olguței Vasilescu

Secretarul Camerei Deputaților, Olguţa Vasilescu, a spus, luni, că, în Comisia juridică şi cea pentru administraţie publică se va întocmi un raport privind votul prin corespondenţă, votul electronic, reglementarea urmând să fie adoptată până la sfârşitul sesiunii parlamentare.

"Am avut o solicitare din partea grupului PNL privind întocmirea raportului şi includerea pe ordinea de zi a Camerei a propunerii legislative privind modificarea legii 288/2015 privind votul prin corespondenţă, votul electronic. Am constatat că sunt mai multe grupuri care doresc să iniţieze o propunere legislativă în acest sens, motiv pentru care toate aceste iniţiative vor merge la comisiile juridică şi de administraţie şi acolo va fi decisă forma finală a raportului care va fi supusă dezbaterii plenului", a precizat Olguţa Vasilescu, după şedinţa Biroului permanent.

Ea a susţinut că, în prezent, sunt depuse patru proiecte pe această temă şi este posibil ca şi PSD să vină cu un astfel de proiect.

"Raportul urmează să fie transmis şi aprobat de plenul Camerei Deputaţilor până la sfârşitul sesiunii parlamentare.(...) Ne dorim ca acesta să fie aplicat şi la alegerile prezidenţiale", a mai spus Vasilescu.

Comenteaza