Foto Proiectul Iulius de la Carbochim, în comisia de urbanism a județului Cluj / Ce s-a decis

Proiectul Iulius de la Carbochim, în comisia de urbanism a județului Cluj / Ce s-a decis
Proiectul Iulius de la Carbochim, în comisia de urbanism a județului Cluj / Ce s-a decis
Proiectul Iulius de la Carbochim, în comisia de urbanism a județului Cluj / Ce s-a decis
Proiectul Iulius de la Carbochim, în comisia de urbanism a județului Cluj / Ce s-a decis
Proiectul Iulius de la Carbochim, în comisia de urbanism a județului Cluj / Ce s-a decis

Grupul Iulius, condus de Iulian Dascălu, va investi peste 500 de milioane de euro pe fosta platformă Carbochim din Piața 1 Mai din Cluj-Napoca, unde vor apărea un nou mall, apartamente, birouri, spații verzi și un nou pod peste Someș.

Având denumirea de „P.U.Z. -Restructurare zonă industrială și realizare zonă mixtă –comerț, birouri, locuire, servicii, rețele edilitare, sistematizare maluri, operațiuni notariale, Piața 1 Mai nr. 3”, proiectul a fost în consultare în ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U) a județului Cluj, de joi, 2 iunie 2022.

Arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță, a explicat de ce acest proiect a intrat și în CTATU, nu doar în comisia de urbanism a municipiului Cluj-Napoca:

„Este din cauza suprapunerii competențelor pe zona de protecție a monumentelor istorice. Legea 350 spune că este dublă competență de avizare a Consiliului Județean și a municipiului Cluj-Napoca. În caz de păreri diferite se face o ședință comună și se ia o decizie comună”, a afirmat Salanță.

Proiectantul Vlad Negru a precizat că s-a depus documentația pentru avizul de oportunitate, iar primăria Cluj-Napoca a solicitat anterior emiterii avizului, un studiu de trafic. 

„Proiectul pe care îl propunem se realizează pe actuala platformă industrială Carbochim și se întinde de-a lungul malurilor Someșului, de la podul de cale ferată din zona gării, până la stația de transformare și până la Podul Porțelanului în zona nordică. Cele două imobile cu valoare ambientală sunt: corpul administrativ de la Carbochim și o hală construită în anii 60, cu pânze subțiri din beton. Ambele construcții sunt păstrate și integrate în cadrul proiectului.

Parte din proiectul nostru este inclusiv realizarea unui nou pod rutier peste Someș, în continuarea străzii Câmpul Pâinii și spre zona Oașului. În cadrul contractului de restructurare, oferta grupului Iulius conține inclusiv amenajarea o parte a malurilor Someșului, în corelare cu proiectul primăriei. Vorbim de o suprafață de aproximativ 3 hectare de spațiu verde care va fi redat utilizării publice. De asemenea, vom avea aproximativ 6.000 de locuri de parcare”, a prezentat arhitectul Vlad Negru.

Claudiu Salanță a spus că această prezentare va fi considerată o consultare, pentru că nu există încă avizul de oportunitate și nu se poate merge mai departe cu restul avizelor.

„Eu aș avea câteva mici obiecții: Ar fi bine să fie o stație pe calea ferată care să oprească în Piața 1 Mai. Oamenii care vin din afara Clujului să poată coborî la mall. De asemenea, Piața 1 Mai ar trebui să rămână într-o oarecare libertate. În rest, este un proiect de apreciat și apreciez grija pentru malurile Someșului. Cred că ar trebui să avem o ședință comună cu primăria Cluj-Napoca și să decidem împreună pentru mai departe. Nu avem ce supune la vot astăzi”, a conchis arhitectul-șef al județului.

Ce probleme au semnalat cetățenii

Consilierul județean USR, Cătălin Sălăgean, a avut o intervenție întrebând despre cantitatea de moloz și pământ care se va genera la construcție, unde va fi dusă și ce se va întâmpla cu aceasta.

Totodată, președintele unei asociații de locatari de pe strada Porțelanului l-a întrebat pe proiectantul Vlad Negru dacă drumul de acces care va avea două benzi de circulație, la fel ca podul Porțelanului, este suficient și nu există riscul să se sufoce traficul în zonă.

Negru a replicat că pentru prima problemă sunt deja luate în calcul câteva soluții, iar în ceea ce privește traficul, conform evaluărilor făcute, fluxul principal nu va veni dinspre zona nordică și nu ar exista riscuri de blocare a traficului.

Cum va arăta proiectul de jumătate de miliard de euro, întins pe 14 hectare

Toate funcțiunile viitorului centru al Clujului vor fi conectate cu natura. Atfel, trei parcuri din acea zonă a Clujului vor fi conectate printr-un traseu velo-pietonal: Parcul Armătura, Parcul Feroviarilor și noua grădină urbană de peste 4 hectare, amenajată ca parte din proiect.  

Malul râului Someș va fi amenajat ca zonă de agrement, cu facilități sportive în aer liber. Întreaga dezvoltare va fi coordonată cu masterplanul Primăriei de amenajare a râului Someș și se va integra în noul culoar verde-albastru al orașului. Proiectul va fi conectat fluid cu vecinătățile prin reconfigurarea infrastructurii rutiere și pietonale:  

- Peste 4 hectare de noi spații verzi și alei pietonale;
- O nouă zonă de promenadă pe linia râului Someș;
- Conectarea velo-pietonală a peste 12 hectare de zone verzi (inclusiv parcurile Armătura și Feroviarilor);
- O nouă zonă de agrement, cu facilități sportive în aer liber.

Vechea hală Carbochim va fi convertită într-un spațiu dedicat artelor performative independente, un centru live-arts animat de concerte, spectacole de teatru și dans contemporan, evenimente de modă, design și arte media. 

Comenteaza