Foto P Lights in the Park - Vino să explorezi planeta Marte în Iulius Parc!

Un eveniment „astronomic" de proporții are loc până pe 28 martie 2021, în Iulius Parc. Aici, clujenii pot admira planeta Marte, realizată pe baza imaginilor oferite de NASA prin intermediul Mars Reconnaissance Orbiter, de către artistul britanic Luke Jerram. Instalația spectaculoasă, redă fidel Planeta Roșie, este expusă pentru prima dată în România și face parte din cadrul evenimentului Lights in the Park, organizat de Festivalul de lumină Lights ON, ce se desfășoară simultan la Iulius Mall Cluj și Palas Iași.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Roverul Perseverance nu este singurul care descoperă planeta Marte. Clujenii pot „evada" și ei, până pe 28 martie 2021, pe a patra planetă de la Soare, însă fără să îmbrace costumul de astronaut, ci cu o vizită în Iulius Parc, unde este expusă Planeta Marte. Instalația reprezintă cea de-a treia creație a artistul britanic Luke Jerram în seria sa dedicată corpurilor cerești și permite vizitatorilor să privească Marte, ca și cum ei ar fi sateliții în jurul acestei planete incredibile. Astfel, pot fi inspectate toate caracteristicile planetei, de la văi, cratere, vulcani și munți, detalii care îi vor face pe spectatori să-și imagineze viața pe planeta cu apusuri de soare albastre.

Cu un diametru de 7 metri și realizată la o scară de 1:1 milion, fiecărui centimetru de pe machetă îi corespunde o distanță de 10 kilometri de pe Planeta Roșie, astfel că vecina noastră din Sistemul Solar nu a fost niciodată mai aproape. Iar pentru că prețul biletelor pentru o călătorie pe Marte va pleca de la cel puțin 200.000 de dolari, preview-ul făcut în Iulius Parc este gratuit.

Până în prezent, instalația a fost expusă pe trei continente și se află în premieră în România, în Iulius Parc, stârnind oamenilor și mai mult dorința de cunoștere a planetei care a fascinat omenirea de mii de ani.

Evenimentul este organizat de Lights On în colaborare cu IULIUS. Lights On este un festival de instalații de lumină lansat de Asociația Daisler la Cluj-Napoca în 2018. Evenimentul a reușit rapid să-și atragă fani din toate rândurile pentru că promovează o nouă nișă a artelor vizuale în spații publice, activări urbane dintre cele mai inedite, dar și colaborări fascinante cros-sectoare.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Etichete
Comenteaza