Video Foto P Marko Brekič, Erste Group Bank: IULIUS, ca dezvoltator, transcende logica strict comercială. Proiectele lor sunt gândite ca centre pentru socializare

Marko Brekič, Erste Group Bank: IULIUS, ca dezvoltator, transcende logica strict comercială. Proiectele lor sunt gândite ca centre pentru socializare

Grupul IULIUS a împlinit recent 25 de ani de real estate în România. Cu 1.700 de angajați în Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Suceava și investiții totale de 1.2 miliarde de euro, este unul dintre cei mai relevanți dezvoltatori din țară. A depășit de mult tiparul clasic al mallului și s-a impus ca un jucător relevant în transformarea urbană prin dezvoltări mixed-use la scară mare, investiții consistente în infrastructura publică și accesarea unora dintre cele mai importante finanțări verzi atrase în România.

Prezent de 19 ani în inima Transilvaniei, IULIUS s-a adaptat treptat la nevoile orașului. Cluj-Napoca nu mai este un oraș în care un proiect poate fi gândit izolat, ca o insulă. Orice dezvoltare majoră influențează mobilitatea, cartierele din jur, ritmul comercial, zonele de petrecere a timpului liber, presiunea pe infrastructură și chiar felul în care oamenii se raportează la oraș. „În proiectele mari, provocarea nu e doar să livrezi o construcție, ci să creezi o funcționare coerentă: cum ajungi acolo, cum folosești spațiul, cum se conectează zonele între ele, cum arată spațiile publice și cât de prietenos e locul în sine cu orașul.” - a arătat în diferite contexte Raluca Munteanu, Directorul de Dezvoltare al grupului IULIUS. În această idee, este interesant de menționat faptul că, pe plan național, peste 850.000 de locuitori se află pe o rază de 15 minute față de locațiile IULIUS și beneficiază zilnic de serviciile și facilitățile oferite.

Marko Brekič, Erste Group Bank: IULIUS, ca dezvoltator, transcende logica strict comercială. Proiectele lor sunt gândite ca centre pentru socializare

Raluca Munteanu spune că „într-o dezvoltare integrată, aceste întrebări nu sunt detalii de final, ci intră în proiectare de la început. Iar rolul dezvoltatorului se schimbă: nu este doar un executant, ci un coordonator de expertize. IULIUS își asumă această poziție de integrator, lucrând cu specialiști care acoperă domenii distincte: financiar, urbanism și arhitectură, inginerie și infrastructură, mobilitate, mediu, peisagistică, consultanță tehnică și operare. În spatele fiecărui rezultat vizibil există un lanț de decizii tehnice și strategice care trebuie să fie coerente între ele.”

Așa se întâmplă și la dezvoltarea celui mai mare proiect de regenerare urbană din țară, RIVUS. Proiectul, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, cu o valoare de peste 550 milioane de euro, propune o transformare a unei zone industriale subutilizate și inaccesibile publicului larg într-un ansamblu deschis comunității prin spații culturale, verzi, entertainment, shopping și office. Acesta este gândit ca un pol de dezvoltare socio-economică pentru Cluj-Napoca, cu funcțiuni care urmăresc inclusiv direcții din strategia de dezvoltare urbană a orașului. Pe componenta de regenerare urbană și spațiu public, investiția își propune materializarea culoarului verde-albastru prin întregirea, extinderea și amenajarea perimetrală a malului râului Someș, precum și completarea centurii verzi printr-o nouă grădină urbană, de peste 5,2 hectare, conectată la parcurile Armătura și Feroviarilor. În același timp, proiectul include conservarea și reintroducerea în circuitul public a două clădiri de patrimoniu industrial, ca parte a reconversiei zonei.

Restructurarea este susținută de un pachet de soluții de mobilitate urbană, care vizează atât traficul rutier, cât și mobilitatea alternativă: un pod rutier și pasarele pietonale peste Someș, noi sensuri giratorii, străzi lărgite și modernizate, piste de bicicletă și facilități dedicate transportului alternativ. La nivel de funcțiuni, proiectul este prezentat ca unul family-friendly, cu un mix care combină branduri high-end, ancore cu profil dedicat familiilor și home&deco, cum ar fi Jumbo, servicii și produse locale, alături de cel mai variat mix de cafenele cu tematică internațională și restaurante concept din țară. Componenta de experiențe include, de asemenea, concepte de family entertainment și edutainment, de exemplu Cărturești sau Hype by Kiddo, anunțate în premieră națională sau regională. O altă premieră a proiectului este includerea primului spațiu cultural dedicat artelor performative într-o dezvoltare real-estate, Hala cu Arcade și un cinema open-air. În paralel, proiectul prevede spații de birouri premium și o componentă orientată spre susținerea antreprenoriatului local, ca parte a dezvoltării integrate a zonei. Tocmai abordarea de tip mixed-use, impactul asumat în regenerarea urbană și mixul de funcțiuni adaptat nevoilor reale ale comunității au stat la baza încrederii acordate acestui proiect la nivel financiar. RIVUS a primit și cel mai mare împrumut acordat unei noi dezvoltări real-estate din România. Valoarea creditului este de aproximativ 400 de milioane de euro și reprezintă o finanțare sindicalizată acordată de patru instituții creditoare: Erste Bank, BCR, BERD și BRD.

Dincolo de cifre și concepte, modelul de dezvoltare IULIUS este confirmat și prin vocile partenerilor săi. Într-un video publicat recent, cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate a grupului, experți și profesioniști din domenii complementare analizează această abordare și rolul acestuia în transformarea urbană. Astfel, reprezentantul Erste Group Bank AG, Marko Brekič (Senior Client Executive), partener al IULIUS de 9 ani, spune într-un film recent postat de companie: „Apreciem că IULIUS, ca dezvoltator, transcende logica strict comercială. Proiectele lor sunt gândite ca centre pentru socializare. Cunoaștem cu toții proiectele Palas Iași sau Iulius Town din Timișoara, iar acum proiectul RIVUS din Cluj-Napoca. Tocmai în această privință, noi, ca grup bancar, Erste Group Bank Viena și Banca Comercială Română, împărtășim aceleași principii în direcția responsabilității sociale și, de aceea, eu cred că facem o echipă excelentă. Responsabilitatea socială este destul de mare. Creează centre veritabile centrate pe socializare, unde oamenii vin cu drag, unde familii întregi pot veni și să se bucure de viață, nu doar la cumpărături și la muncă, ci mai ales ca să se bucure de viață.”

„În calitate de investitor privat, IULIUS este mai mult decât o companie prezentă la nivel local, este un actor care transformă orașele din temelie” – consideră și Marcel Heroiu, Senior Urban Development Specialist la World Bank, partener IULIUS de 8 ani. El apreciază faptul că impactul IULIUS nu se vede doar în infrastructura fizică, ci și în creșterea încrederii oamenilor în sine, precum și în locurile de muncă generate direct, indirect sau indus. În același timp, evidențiază modul în care compania dialoghează cu cetățenii și cu actorii locali și felul în care învață din greșeli, pentru a crește și a face lucrurile tot mai bine.

În continuare, Heroiu arată că munca de dezvoltare este „complexă și complicată” și că, pentru investiții de anvergură, precum cele aflate acum în desfășurare la Cluj sau la Constanța, este nevoie de expertiză solidă și de conectare la instituții financiare din întreaga lume: „IULIUS este o instituție dispusă să asculte, care inițiază dialogul cu diferiți actori, o instituție care învață și care încearcă să facă lucrurile mai bine de la un proiect la altul. Ajunge să vedeți mai bine cronologic proiectele implementate de IULIUS ca să vedeți, oarecum fizic, dar și la substanță, modul în care au îmbunătățit felul în care fac investițiile și aceste lucruri în mod evident sperăm ca proiectele lor să meargă bine în continuare, să se gândească și la alte orașe, deci să înceapă să investească și în alte orașe din România”.

RIVUS, un demers gândit a fi parte integrată din Cluj, aflat în dezvoltare, este un exemplu bun pentru această ecuație, tocmai pentru că promite să fie mai mult decât o construcție nouă: o transformare urbană care implică regenerare, conectivitate, mix de funcțiuni și o relație atentă cu orașul. Pentru un astfel de proiect, cheia nu este doar cum arată, ci cum funcționează și cum se integrează.

Arjan Dingste, senior architect la prestigiosul birou internațional de arhitectură UNStudio, echipa care a semnat conceptul proiectului, afirmă că dezvoltarea va aduce un nou pol vibrant pentru oraș și nu va fi doar un simplu centru comercial. „Construim un parc complet, ce reconectează orașul, cu peste 700 de arbori plantați, nu doar în parc, ci și peste 60 de arbori integrați în clădire. IULIUS are o ambiție foarte mare de a realiza proiecte de regenerare urbană de calitate, iar noi, la UNStudio, suntem foarte mândri că putem face parte din acest parcurs.” – a mai adăugat Dingste.

Etichete
Comenteaza