News alert Video Foto Dronă prăbușită pe un bloc cu 10 etaje din Galați / O mamă și băiatul de 14 ani, răniți / Autoritățile NU au doborât drona, deși au văzut-o pe radar
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Mai 2026, 07:08
- Eveniment
- Ascultă știrea
O dronă s-a prăbușit noaptea trecută peste un bloc de locuințe din Galați, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu la nivelul unui apartament situat la etajul 10. Două persoane au fost rănite.
Cel mai grav incident din România de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina a avut loc în cursul nopții trecute. O dronă s-a prăbușit peste un bloc de locuințe cu 10 etaje în Galați. Explozia a fost urmată de un incendiu.
Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis că din cercetările efectuate de specialiștii SRI de la fața locului, toată încărcătura explozivă a dronei a explodat. Nu se impune evacuarea celorlalte scări ale imobilului. Totalul persoanelor evacuate/autoevacuate este de aproximativ 70.
Două persoane au fost rănite și au primit îngrijiri medicale. „În urmă cu puțin timp, în municipiul Galați, o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu la nivelul unui apartament situat la etajul 10. La fața locului intervin forțe și mijloace ale ISU Galați pentru limitarea efectelor incidentului și securizarea zonei, sprijinite de alte efective ale MAI și echipe specializate ale SRI. Două persoane care se aflau în apartamentul incendiat s-au autoevacuat”, a transmis ISU Galați.
SAJ Galați a confirmat faptul că două persoane au nevoie de îngrijiri de medicale. Conform directorului SAJ Galați, Daniela Enciu, este vorba despre o femeie cu arsuri de gradul I și de un băiat de 14 ani, care ar fi suferit un atac de panică. Ambii primesc îngrijiri medicale și vor fi transportați la spital
MApN anunță că atacurile rusești au vizat obiective civile și de infrastructură din Ucraina
”În cursul nopții de 28 spre 29 mai, Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România.
O dronă a intrat în spațiul aerian al României, fiind urmărită de radare până în zona de sud a municipiului Galați, și s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe, impactul fiind urmat de un incendiu.
La fața locului acționează echipe specializate din IGSU și alte structuri din MAI, din Serviciul Român de Informații și din Poliția Română. Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave F-16 aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat, la ora 01.19, din Baza 86 Aeriană de la Fetești, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române. Piloții aeronavelor au avut autorizare de angajare a țintelor pe toată durata alertei.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la necesitatea instituirii măsurilor de alertare a populației. În acest context, au fost transmise mesaje RO-Alert pentru județele Tulcea, Galați și Brăila. Situația este în dinamică și vom reveni cu informații și date oficiale pe măsură ce vor fi disponibile”, a transmis MApN.
Echipa de cercetare, specializată în explozii, formată din polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică, din cadrul IGPR, este în drum spre locul intervenției, iar Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență.
Autoritățile au identificat o locație pentru cazarea temporară a locatarilor, însă la acest moment nu sunt persoane relocate. DSU precizează că pentru siguranța cetățenilor, forțele MAI, MAPN și echipele specializate ale SRI sunt în continuare la fața locului și continuă verificările.














