Razie de amploare în Turda: zeci de persoane verificate și amenzi de mii de lei. Pentru ce au fost sancționați
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 13:28
- Eveniment
- Ascultă știrea
Polițiștii din Turda au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.700 de lei, în urma unei acțiuni desfășurate joi dimineața, 22 octombrie, pentru menținerea ordinii publice și verificarea respectării legislației privind actele de identitate.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, acțiunea a avut loc în intervalul orar 07:00–09:00 și a fost organizată de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turda, cu sprijinul reprezentanților Direcției de Asistență Socială Turda și ai Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Turda.
În cadrul controalelor, oamenii legii au legitimat 79 de persoane și au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale.
Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea legislației privind actele de identitate. Mai exact, 22 de sancțiuni au vizat încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Alte nouă sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea Legii nr. 61/1991, care prevede sancționarea faptelor ce încalcă normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică.











