Biserică lovită de trăznet, altarul şi obiecte bisericeşti au ars

Biserică lovită de trăznet, altarul şi obiecte bisericeşti au ars
Biserica romano-catolică din satul Atia, comuna harghiteană Corund, a fost lovită, duminică seara, de un trăsnet.

Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciubotariu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că intervenţia pentru stingerea incendiului a durat peste cinci ore.

"Am fost anunţaţi duminică seara despre un incendiu izbucnit la biserica romano-catolică din satul Atia, comuna Corund, iar intervenţia pentru stingerea focului a durat peste cinci ore. A ars acoperişul bisericii din lemn, învelit cu ţiglă, pe o suprafaţă de 500 metri pătraţi, tavanul din lemn pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, altarul cu obiecte bisericeşti, mobilierul destinat enoriaşilor, orga, instalaţia de sonorizare, covoare, tâmplărie. Acoperişul a căzut în interiorul bisericii, rămânând doar o parte din turlă. De asemenea, s-au degradat trei clopote, geamurile şi tencuiala interioară", a declarat Alina Ciubotariu.

Reprezentantul ISU Harghita spune că valoarea bunurilor distruse se ridică la peste 300.000 de lei.

 

Comenteaza