Adormirea Maicii Domnului, cinstită de ortodocşi pe 15 august. Tradiţii şi obiceiuri

Biserica Ortodoxă cinsteşte la 15 august Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare numită în popor şi Sfânta Maria Mare.
Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, dar mărturii despre existenţa ei nu există decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu.
Deşi are caracter religios, sărbătoarea are semnificaţii puternice şi pentru cei mai puţin interesaţi de caracterul biblic şi mai înclinaţi spre a petrece alături de cei dragi ziua onomastică.
Pe 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, Sfânta Maria fiind ocrotitoarea marinarilor. La malul mării, dar şi în oraşele dunărene sunt organizate, de Sfânta Maria, manifestări religioase, artistice şi culturale.
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
La ţară se obişnuieşte ca de Sfânta Maria Mare să fie angajaţi pândarii în vii şi să fie „legat” ciocul păsărilor, pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. De asemenea, se oferă ofrandă din noua poamă.
Tot în ziua de Sfânta Maria Mare se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie, şi se culeg flori care se pun la icoana Fecioarei Maria, considerându-se că apoi sunt bune de leac.
Între cele două sărbători dedicate Sfintei Maria – 15 august şi 8 septembrie, când se sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului – este timpul prielnic semănării grâului.
Mai multe detalii AICI