Biserica Ortodoxă Română schimbă modul în care se face Taina Spovedaniei, după cazul preotului Visarion Alexa

Biserica Ortodoxă Română schimbă modul în care se face Taina Spovedaniei, după cazul preotului Visarion Alexa

În ziua de joi, 29 septembrie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Astfel, după apariția cazului preotului Visarion Alexa, acuzat de agresiune sexuală, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au decis să facă o serie de schimbări pentru Taina Spovedaniei, anunță stiripesurse.ro.

 
1. Sfânta Spovedanie se săvârșește în biserică, în fața unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturisește să aibă conștiința cât mai vie a prezenței lui Dumnezeu alături de ea și de duhovnic în timpul mărturisirii;

2. Preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte și apoi să întrebe cu delicatețe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa;

 3. Taina Spovedaniei nu poate fi condiționată de vreun interes material sau de altă natură;

4. Orice duhovnic trebuie să aibă și el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant;

5. Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă virtutea sfinţeniei;

 
6. Respectarea cu strictețe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârșirea ei în lăcașul de cult, sau, în mod excepțional, într-un spațiu deschis și vizibil, adiacent bisericii;

7. Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente).

Sfântul Sinod solicită eparhiilor ca în fiecare protopopiat să se organizeze periodic consfătuiri cu preoții, referitoare la săvârșirea corectă a Sfintelor Taine, precum și cateheze cu credincioșii, privind rânduiala și semnificația duhovnicească a acestora.

Comenteaza