Calendar Ortodox 15 decembrie. Pomenirea Sfântului Mucenic Elefterie

Calendar Ortodox 15 decembrie. Pomenirea Sfântului Mucenic Elefterie
| Foto: ziarullumina.ro

În data de 15 decembrie, biserica ortodoxă îl celebrează pe Sfântul Mucenic Elefterie și Sfintele Mucenițe Antia și Suzana. Sfântul Elefterie de mic a rămas orfan de tată şi a fost crescut numai de mama sa Antia, care fusese învăţată credinţa creştină de Sfântul Apostol Pavel.

Viața Sfântului Mucenic Elefterie

Sfântul Mucenic Elefterie trăia în cetatea Romei. De mic băiatul a rămas orfan de tată, fiind crescut doar de mama sa Antia. Sfânta Antia l-a dus pe copil la episcopul Anichit. Acesta l-a rânduit pe băiat în ceata clericilor și l-a învățat Sfintele Scripturi. La vârsta de 15 ani Elefterie a fost hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar la 20 de ani Sfântul Elefterie a devenit episcop al Iliricului.

Pentru că învăţa şi propovăduia pe Hristos, Sfântul Elefterie a atras pe mulţi oameni la credinţă, de aceea împăratul Adrian și-a trimis ostașii să-l aducă la el. Dus înaintea lui, sfântul a mărturisit că Hristos este Dumnezeul tuturor. La porunca împăratului a fost supus la chinuri, pe care le-a îndurat cu seninătate. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor, care avea ţepuşe ascuţite, de o parte şi de alta. La rugăciunea Sfântului către Dumnezeu, Coremon, umplându-se de Duh Sfânt a intrat el întâi în cuptor şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. După ce a ieşit nevătămat lui Coremon i s-a tăiat capul.

A fost aruncat şi Sfântul Elefterie în cuptor, dar s-a stins focul şi a ieşit sănătos. Apoi a fost legat într-un car tras de cai sălbatici. Dezlegat de îngeri, sfântul a fost dus într-un munte înalt, unde trăia cu animalele sălbatice, aceste fiare se îmblânzeau când sfântul le vorbea cuvintele lui Dumnezeu. Împăratul a trimis ostaşi ca să-l prindă, dar sfântul i-a îndrumat la Hristos şi i-a botezat. Odată cu ei au mai crezut în Hristos şi alţii,  ca la cinci sute, Sfântul să fie dus din nou la împărat unde a fost ucis de doi ostaşi. Mama lui, Antia, a fost ucisă şi ea cu sabia pe când îmbrăţişa şi săruta pe fiul ei mort.

Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la moarte, Sfinţite Mucenice Elefterie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Pătimirea  Sfintei Mucenițe Suzana

Sfânta Muceniţă Suzana a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era de loc din Palestina. Tatăl ei era păgân şi mama evreică. Sfânta însă a fugit de necredinţa celor doi, a alergat la Hristos şi a primit botezul de la episcopul Silvan. După moartea părinţilor ei, a împărţit toată averea la săraci şi a slobozit din jugul robiei pe robii şi roabele sale. S-a îmbrăcat în haine bărbăteşti, şi-a tuns părul şi a intrat într-o mănăstire de călugări, schimbându-şi numele în Ioan.

După ce a trăit acolo douăzeci de ani, a fost clevetită de o schimnică care venise la mănăstire. Socotind că e bărbat, aceasta a îndemnat-o la desfrânare. Suzana n-a vrut, aşa că schimnica a pârât-o că a încercat să o necinstească. Sfânta s-a plecat bârfelii şi a cerut să i se dea canon pentru păcatul de care era învinuită. Când episcopul Elefterupolei a aflat de aceasta, s-a dus la mănăstire şi a mustrat pe stareţ. Stareţul atunci a vrut s-o descălugărească.

Fericita, găsindu-se într-o nevoie ca aceasta, a cerut să vină la ea două fecioare şi două diaconiţe. Lor le-a destăinuit toată taina ei. Când s-a aflat aceasta, episcopul s-a umplut de uimire, a hirotesit-o diaconiţă şi a poruncit să fie stareţă. Multe minuni a făcut ea în numele lui Hristos. Când a venit ighemonul Alexandru în Elefterupole şi a adus jertfe idolilor, Sfânta, de bunăvoie s-a dus acolo şi numai prin rugăciunea ei a dărâmat la pământ idolii. Pârâtă hegemonului, a fost dusă înaintea lui şi a fost supusă la felurite chinuri, iar la sfârşit a fost aruncată în foc. Acolo şi-a dat lui Dumnezeu duhul.

Comenteaza