Calendar Ortodox 30 mai. Sărbătoare mare cu cruce roșie în calendar

Calendar Ortodox 30 mai. Sărbătoare mare cu cruce roșie în calendar

Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 30 mai.

Sfântul Isaachie a trăit în timpul împăratului Valens (364-378), într-o perioadă în care erezia ariană, care susţinea că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl, avea susţinători puternici.

Erezia ariană a fost condamnată la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, ţinut în anul 325, dar câştigase între timp adepţi atât în rândul clerului, cât şi persoane influente în imperiu. A urmat o perioadă de persecuţii împotriva ortodocşilor, însuşi împăratul fiind arian.

Sfântul Isaachie, care era monah şi trăia departe de lume, a mers înaintea împăratului să-l roage să le redea ortodocşilor libertatea de a-şi exprima credinţa.

Când Valens pregătea campania militară împotriva goţilor de la Dunăre, Sfântul Isaache a ieşit în faţa împăratului de mai multe ori îndemnându-l să redeschidă bisericile ortodoxe şi ameninţându-l că va pieri în război de nu se va îndrepta. A fost dat în seama unor apropiaţi ai împăratului, Victor şi Saturnin, care să-l ţină captiv până se va întoarce din război.

Sfântul Isaachie i-a profeţit însă că o să fie înfrânt, va fugi şi va fi prins, iar sfârşitul său o să fie prin foc.

Profeţia s-a împlinit întocmai, Valens a suferit o mare înfrângere şi a încercat să scape prin fugă, s-a ascuns într-o şură de paie căreia urmăritorii i-au dat foc.

Sfântul Cuvios Isaachie a fost eliberat în urma morţii împăratului arian Valens şi a întemeiat două aşezăminte monahale. A fost povăţuitor şi egumen al multor monahi şi dascăl pentru mireni, aducându-i pe toţi la calea mântuirii, cu cuvântul şi cu exemplul vieţii sale. Era foarte milostiv cu cei săraci şi, de nu avea vreodată ce să dea celui care cerea, se dezbrăca de haina sa şi o dădea, potrivit realitatea.net.

Comenteaza