Calendar Ortodox 30 martie: Sfântul Ioan Scărarul și Sfânta Euvula, mama Sfântului Pantelimon

Calendar Ortodox 30 martie: Sfântul Ioan Scărarul și Sfânta Euvula, mama Sfântului Pantelimon
| Foto: crestinortodox.ro

Pe 30 martie, credincioșii fac pomenirea Sfântului Ioan Scărarul, care a petrecut 40 de ani din viață într-o peșteră, dar și a Sfintei Euvula, mama Sfântului Pantelimon. 

Sfântul Ioan Scărarul și Sfântei Euvula, mama sfântului Pantelimon, sunt prăzuiți pe 30 martie ]n calendarul Ortodox.

Sfântul Ioan Scărarul

Sfântul Ioan Scărarul a viețuit între anii 578-649. A intrat în cinul monahal la vârsta de 16 ani. Sfântul Ioan Scărarul l-a avut ca povățuitor pe Cuviosul Macarie, timp de 19 ani. După moartea părintelui său duhovnicesc, Sfântul Ioan Scărarul s-a retras într-o peșteră, unde a dus o viață aspră vreme de 40 de ani. A fost vreme îndelungată egumen al mănăstirii din Muntele Sinai. El este autorul lucrării „Scara", carte care ne descrie viața duhovnicească sub forma unei scări cu 30 de trepte care ne duce spre Dumnezeu. „Scara” a fost tradusă în limba română de părintele Dumitru Stăniloae și se află cuprinsă în volumul al IX-lea al Filocaliei.

Biserica i-a închinat Sfântului Ioan Scărarul a patra duminică din Postul Sfintelor Paști. Sfântul Ioan Scărarul mai este cunoscut sub numele de Ioan Sinaitul, datorită faptului ca a fost egumen la Mănăstirea Sinai. Însă, pentru erudiția și cultura sa, este numit și Ioan Școlasticul. Numele de „Scărarul" sau Climacus, vine de la principala sa operă, intitulată Scara Paradisului. Sfântul Ioan Scărarul a trecut la cele veșnice în anul 649, potrivit

Sfânta Euvula, mama Sfântului Pantelimon

Pe 30 martie este pomenită Sfânta Euvula, mama Sfântului Pantelimon. Deși soțul său era senator pagan, ea îmbrățișase tainic credința în Hristos și și-a crescut copilul în dragostea lui Dumnezeu, trecând la cele veșnice pe când Pantelimon era copil.

Troparul Sfântului Ioan Scărarul

Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtatorule de Dumnezeu, părintele nostru Ioan; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credința. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucreaza prin tine tuturor tămăduiri.

Tot pe 30 martie, facem pomenirea:
- Sfântului Proroc Ioad;
- Sfântului Cuvios Ioan;
- Sfântului Ioan, patriarhul Ierusalimului;
- Sfântului Mucenic Zaharia cel Nou.

Comenteaza