Calendar Ortodox duminică, 3 decembrie 2023. Sărbătoare mare, cu dezlegare la pește și cruce roșie

Calendar Ortodox duminică, 3 decembrie 2023. Sărbătoare mare, cu dezlegare la pește și cruce roșie

Pe data de 3 decembrie, biserica îi cinstește pe Sfântul Sfințit Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, Sfântul Proroc Sofronie, dar și pe Sfântul Mucenic Teodor, Arhiepiscop al Alexandriei.

Este sărbătoare mare, notată cu cruce roșie! Fiind duminica a XVI-a după Rusalii, este amintită „Pilda talanților”. Tot în acestă zi, biserica a rânduit să fie dezlegare le pește!

Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 1730 la Săliștea Sibiului, într-o familie de creștini.

La vârsta de 19 ani, a părăsit casa părintească și a pleacat în lume, pentru aprofundarea cunoștințelor despre creștinism. A ajuns la Muntele Athos și a dorit să se călugărească la Mănăstirea Vatoped, în jurul anului 1750. 

Acolo a petrecut mult timp în rugăciune, posturi și nevoințe, în privegheri și îndelungate meditații, ajungând să fie cunoscut în Sfântul Munte pentru râvna și nevoințele sale.

Potrivit scrierilor bisericii, la vârsta de 33 de ani, a plecat cu duhovnicul său și cu alți ucenici în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna (1763-1775).

Din cauza ocupației austriece din Bucovina, au fost nevoiți să se mute împreună cu Sfântul Paisie și cu alți monahi la Mănăstirea Secu și apoi la Mănăstirea Neamț.

Pe data de 1 septembrie 1781 a fost numit Mitropolit și a ales ca loc schitul Cernica, un loc părăsit de aproximativ 30 de ani. Cu ajutorul ucenicilor și al oamenilor din zonă, a reușit să curețe zona și să renoveze Mănăstirea, pe care a redeschis-o oficial, în anul 1785.

Sfântul Cuvios Gheorghe era recunoscut pentru învățăturile sale și pentru minunile săvârșite, având harul înainte vederii și al străvederii. În ultimii ani din viață, a condus mănăstirile Cernica și Căldărușani, cu evlavie și iubire față de Dumnezeu.

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica a trecut la cele veșnice în anul 1806. Pe data de 20 noiembrie 2005, Sfântul Sinod al Bisericii a hotărât ca Sfântul să fie trecut în calendar, iar cinstirea sa să fie pe data de 3 decembrie, potrivit wowbiz.ro.

Comenteaza