Calendat Ortodox 10 decembrie. Creștinii îi prăzuiesc pe Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf

Calendat Ortodox 10 decembrie. Creștinii îi prăzuiesc pe Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf
| Foto: doxologia.ro

Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf au trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Sfinții Mina și Ermoghen s-au născut amandoi la Atena.

Aceștia au locuit însă în Bizant fiind în slujba împăratului Maximian. Mina, vestit pentru marea sa învățătură și darul elocintei a fost trimis de către împărat la Alexandria pentru a restabili liniștea orașului. Sfantul Mina a mers si a restabilit cu adevarat ordinea, dar pe crestini i-a lasat in pace, declarandu-se crestin. Afland despre ceea ce s-a intamplat, imparatul l-a trimis pe prefectul Ermoghen pentru a-l convinge pe Mina sa renunte la credinta crestina, si pentru a-i persecuta pe crestini.

Ermoghen a împlinit ordinul împăratului: el l-a adus pe Sfântul Mina înaintea judecătorului, i-a tăiat picioarele și limba, i-a scos ochii, apoi l-a aruncat în închisoare. Dar acolo S-a pogorât la Sfântul Mina tămăduindu-l, Domnul Iisus Hristos. Văzandu-l pe Sfântul Mina vindecat cu desăvârșire, Ermoghen s-a convertit și el la creștinism, fiind botezat de Sfântul Mina. Ermoghen a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu și a fost numit Episcop al Alexandriei. Împăratul i-a supus pe amandoi la chinuri, pe care sfinții le-au îndurat. Privind la vitejia celor doi mărturisitori și la minunile pe care le lucra Dumnezeu prin ei, secretarul și prietenul Sfântului Mina, pe nume Eugraf, a stat înaintea tribunalului și i-a strigat împăratului: „Si eu sunt creștin!". Auzind aceasta însusi împăratul l-a decapitat atunci pe Sfântul Eugraf după care a ordonat călăilor să-i decapiteze pe Sfinții Mina și Ermoghen. Sfintele lor moaște au fost duse în Constantinopol, unde au făcut multe minuni.

Troparul Sfinţilor Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf

Glasul 8

Cu înfrânarea omorând pornirile şi îndemnurile cele arzătoare ale patimilor, ucenicii lui Hristos au luat harul de a alunga urmările bolilor celor neputincioşi şi a face minuni, atât în viaţă, cât şi după moarte. Minune uimitoare cu adevărat! Că oase goale izvorăsc tămăduiri. Slavă Ţie, Singurului Dumnezeu şi Ziditorului.

Condacul Sfinţilor Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf

Glasul 3

Fecioara astăzi...

Ca nişte stele strălucitoare aţi împuţinat în chip desăvârşit noaptea credinţei în idoli şi aţi luminat inimile credincioşilor cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu şi i-aţi arătat vase cinstite ale Duhului. Pentru aceasta lăudăm sfântă pomenirea voastră, mucenicilor preamăriţi.

Tot mâine 10 decembrie, facem pomenirea:

-  Sfântului Ghemel;

- Cuviosului Părintelui nostru Toma Defurchinu;

- Sfântului Mucenic Teotecn;

Comenteaza