Capelele din spitale, refugiul bolnavilor

Capelele din spitale, refugiul bolnavilor
Pacienţii clujeni îşi pot găsi refugiul în capelele deschise în principalele spitale din judeţ. În unităţile medicale funcţionează, concomitent, şi câte două capele de confesiuni diferite. Spitalul Municipal Clujana are două capele în care preoţii ortodocşi şi Greco-Catolici îi aşteaptă pe credincioşii aflaţi în suferinţă.

"Facem slujbe în fiecare zi, intrăm pe saloane. Ne confruntăm cu probleme de viaţă. Spovedim şi împărtăşim. O astfel de muncă în suferinţă e absolut necesară. Nu e o muncă uşoară. Avem un program liturgic şi vedem aproape 4.000 de bolnavi lunar. E o muncă de 11 - 12 ore, în saloane, la Terapie Intensivă, înainte de decese, dar, cu dragoste şi credinţă încurajăm şi binecuvântăm. Să îi ajuţi, prin energia ta, pe alţii te desăvârşeşte", povesteşte părintele Sorin Popa, preot Greco-Catolic la Clinica Medicală III. El îl înlocuieşte, pe timpul concediului, pe părintele care slujeşte în Capela "Sfinţii Doctori fără Arginţi Cosma şi Damian", de la Spitalul Municipal Clujana.

Pe lângă munca din spital, părintele ar şi propria sa parohie, în Băişoara. În unitatea medicală mai funcţionează şi o capelă Ortodoxă. "Bolnavii se bucură de fiecare speranţă, iar prezenţa preoţilor în spitale e una benefică, umanizează. Preoţii misionari ajută rudele să treacă prin momente mai grele şi chiar organizează locuri speciale pentru aparţinătorii care nu au unde să doarmă, dacă vin de la mare depărtare pentru a fi alături de cei dragi", a arătat părintele Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului. De pildă, la Institutul Oncologic "Ion Chiricuţă" din Cluj-Napoca, preotul misionar asigură în demisolul clădirii, cazare cu 6 paturi pentru rudele bolnavilor internaţi la tratamente."Spaţiul este asigurat de spital. Noi în fiecare zi ne ocupăm de vizite. Înainte, aici a lucrat tatăl meu şi am învăţat tot ce ştiu din pruncie. Avem cazuri grave şi, în general, încercăm să-i ajutăm pe toţi. Facem slujbe zilnice şi, la cerere, spovedim şi împărtăşim", a spus preotul misionar Ştefan Toadere, de la Capela "Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir", care funcţionează în cadrul Institutului Oncologic "Ion Chiricuţă".

 

Comenteaza