Credincioșii au luat lumină de la focul aprins în curtea Bisericii Sfântul Mihail

Credincioșii au luat lumină de la focul aprins în curtea Bisericii Sfântul Mihail

Sute de credincioşi romano-catolici au luat lumină, sâmbătă noaptea, de la focul aprins în curtea Bisericii Sfântul Mihail din Cluj-Napoca.

Oamenii au asistat la slujba de Înviere, după care au înconjurat lăcaşul de cult, conform tradiţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX. În curte a fost aprins un foc de unde preoţii au luat lumină şi au intrat cu lumânările în lăcaşul de cult împărţind-o oamenilor.

„Domnul nostru Isus Hristos a înviat pentru noi, ceea ce ne deschide nouă împărăţia veşnică. Înaintea slujbei de Înviere a avut loc binecuvântarea focului, un simbol străvechi, după care a fost aprinsă lumânarea pascală cu care preotul intră în biserică pentru a o dărui credincioşilor”, a afirmat unul dintre preoţi.

După slujba de Înviere, care s-a terminat aproape de miezul nopţii, credincioşii prezenţi s-au împărtăşit şi au înconjurat biserica, conform tradiţiei. Zeci de coşuri de mâncare au fost sfinţite, duminică, de preot, în ziua de Paşte, acestea fiind aduse de credincioşi şi puse în faţa altarului.

Credincioşii romano-catolici au adus, duminică dimineaţa, la Biserica Sfântul Mihail coşuri de răchită acoperite cu ştergare albe sau colorate, în care au pus mâncarea pe care o vor consuma în ziua de Paşte – friptură, cozonac, pâine, ouă roşii, ceapă verde roşii dar şi vin.

„Eu vin de la Tureni, comună la 20 km de Cluj-Napoca, am adus un coş cu bucate pe care le vom mânca în familie, în ziua de Paşte. Preotul vine la noi la slujbă doar la ora 13:00, e prea târziu, aşa că am venit până la Cluj-Napoca pentru sfinţirea mâncării. Bucatele sunt purificate, parcă au un gust mai bun, un gust deosebit”, a spus o femeie care a venit la biserică.

Un bărbat a adus două coşuri pline cu mâncare pentru Paşte. „Aşa este tradiţia la noi, aducem alimente pentru a fi sfinţite de preot. Am adus un coş şi pentru o vecină care nu se poate deplasa, trebuie să ne ajutăm între noi. Este foarte importantă sfinţirea mâncării în ziua de Paşte, e altceva”, a spus acesta.

Preotul Stelian Veres a declarat că sfinţirea bucatelor în ziua de Paşte este un obicei străvechi, care se respectă în biserica romano-catolică.

„Strămoşii noştri au sfinţit mâncarea în ziua de Paşte pentru că doreau să mulţumească bunului Dumnezeu şi atunci şi alimentele pascale sunt o mulţumire adusă lui Dumnezeu. Şi credincioşii le-au adus la biserică pentru a fi sfinţite. Cândva aveau o valoarea foarte mare pentru că resturile care rămâneau nu erau aruncate, ci arse, deoarece erau bucate sfinţite”, a explicat Veres.

Comenteaza