Episcopul de Cluj, în audiență la Papa Francisc

Episcopul de Cluj, în audiență la Papa Francisc
Episcopul de Cluj, în audiență la Papa Francisc
Episcopul de Cluj, în audiență la Papa Francisc
Episcopul de Cluj, în audiență la Papa Francisc
Episcopul de Cluj, în audiență la Papa Francisc
Episcopul de Cluj, în audiență la Papa Francisc

Episcopul greco-catolic de Cluj - Gherla, Florentin Crihălmeanu, a relatat despre audienţa sa la Papa Francisc în încheierea Întâlnirii anuale de la Roma a Episcopilor Orientali Catolici din Europa.

Audienţa la Sfântul Părinte Francisc a încheiat sâmbătă, 14 septembrie, la Roma, Întâlnirea Episcopilor Orientali Catolici din Europa aflată la cea de-a XXII-a ediţie şi desfăşurată în organizarea Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE). 40 de episcopi orientali catolici, dintre care patru din România, s-au aflat, între 12 și 14 septembrie, la Roma, pentru a aprofunda împreună tema din acest an: "Misiunea ecumenică a Bisericilor Orientale din Europa de astăzi".

Din România au participat Virgil Bercea, episcop de Oradea Mare, Vasile Bizău, episcop de Maramureş, Claudiu Lucian Pop, episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore şi Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla.

"Cu multă emoţie am aşteptat momentul central al întâlnirii şi anume întâlnirea cu Sfântul Părinte Papa Francesco, cel care este Capul Bisericii noastre şi este şi principiul vizibil al unităţii Bisericii Catolice. În cuvântul său, Sfântul Părinte a punctat câteva elemente esenţiale pentru drumul în continuare al Bisericilor Greco-Catolice şi roluri pe care ele le au în comunitatea catolică, dar şi în cadrul confesiunilor creştine.

Subliniind anumite elemente comune de tradiţie pe care le avem cu Biserica Ortodoxă şi tezaurul pe care-l reprezintă aceste Biserici pentru comunitatea Bisericilor Catolice, de asemenea, arătând că avem de făcut un drum împreună şi cu celelalte confesiuni, în particular cu Bisericile Ortodoxe, Sfântul Părinte ne-a recomandat să încercăm să nu exagerăm problemele legate de tradiţionalism, de naţionalism, sau altele asemenea şi care sunt o realitate, ci să rămânem echilibraţi pe acest drum.

A amintit doar câteva elemente, discursul este mult mai larg, dar ceea ce pentru noi a fost foarte important, este că Sfântul Părinte s-a oprit în mod particular, în câteva paragrafe, asupra vizitei pe care a făcut-o în România. S-a oprit cu bucurie asupra acestui moment şi spun aceasta, nu numai din discurs, ci şi din discuţiile pe care Sfântul Părinte le-a avut cu noi, episcopii din România, când am avut ocazia să-l salutăm personal.

Trebuie spus că Papa Francisc a salutat personal fiecare participant. Am venit cu nouă microbuze pline cu episcopi din toată Europa, majoritatea dintre ei fiind din Biserica Ucraineană şi din alte Biserici din: Bulgaria, Grecia, Ungaria, Slovacia, Cehia şi din alte Biserici europene.

Aşadar a salutat fiecare episcop în parte şi, când a ajuns în faţa Sfântului Părinte primul episcop din România, Preasfinţitul Vasile Bizău, i-a spus: "da, îmi amintesc de frumoasa vizită" şi, a subliniat Sfântul Părinte, "de momentul foarte frumos de la Iaşi", dar în discursul său a amintit de momentul de la Blaj cu beatificarea episcopilor martiri pentru credinţă.

Ne-am bucurat în mod cu totul particular pentru faptul că a amintit, chiar dacă nu a pronunţat numele, dar a amintit de acel motto, expresia cheie, care l-a condus în lupta sa spirituală pe Arhiereul nostru de binecuvântată amintire, astăzi Fericitul martir pentru credinţă, Iuliu Hossu, cel dintâi cardinal al neamului românesc, "credinţa noastră este viaţa noastră".

Mă bucur, de asemenea, foarte mult că am avut ocazia, împreună cu Cardinalul Bagnasco, în numele Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa, pentru că eram în sambăta Înălţării Sfintei Cruci, să-i ofer Sfântului Părinte o cruce. I-am oferit Sfântului Părinte şi imaginile cu relicvele de gradul II ale Cardinalului Iuliu Hossu, spunându-i: "Sanctitate, acesta este episcopul care a rostit cuvintele pe care Sanctitatea Voastră le-a citat mai înainte", şi, de asemenea, o iconiţă cu cei 7 episcopi martiri. Sfântul Părinte le-a privit câteva secunde şi apoi le-a sărutat în semn de respect şi de veneraţie faţă de aceşti martiri pentru credinţă, "martiri ai Bisericii Catolice şi elemente de unitate pentru Biserică", aşa cum foarte frumos a subliniat.

A fost o întâlnire foarte plăcută, relaxantă, în care Sfântul Părinte a schimbat câteva cuvinte cu aproape fiecare persoană - eram peste 60 de persoane prezente la această întâlnire - a stat de vorbă cu fiecare, a dat mâna cu fiecare, a împărţit rozarii...

Cu adevărat, după aceste momente de comuniune ne-am simţit foarte bine şi foarte consolaţi în credinţă, ştiind că Sfântul Părinte, aşa cum ne-a spus la finalul discursului, se roagă pentru noi şi, de asemenea, ne încurajează să mergem împreună mai departe pe drumul păstoririi turmelor încredinţate, rămânând în ascultare faţă de voinţa lui Dumnezeu şi în comuniune cu acela care este Slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu, cel care deţine primatul carităţii în iubire, Succesorul Sfântului Petru, Papa Francisc de la Roma.

Ne întoarcem acum acasă întăriţi în credinţă, după câteva zile de schimburi intense de opinii asupra unor probleme, aş spune, foarte importante ale Bisericii noastre, ale Bisericilor Greco-Catolice în general, pe care le-am putut dezbate împreună cu alţi confraţi episcopi din diferite Biserici din Europa. Într-o ediţie următoare vom discuta despre aceste subiecte, probabil de fiecare în parte, pentru că sunt teme definitorii ale rolului şi misiunii Bisericilor Greco-Catolice din Europa în perioada actuală.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate, şi, din Roma transmitem tuturor binecuvântarea Sfântului Părinte pe care am primit-o şi noi. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu ca în continuare să ne păzească pe acest drum pe care îl avem de făcut împreună, să putem împlini cu vrednicie misiunea noastră de arhipăstori, călcând cu smerenie pe acele urme pătate de sânge ale martirilor noştri pentru credinţă", a relatat Florentin Crihălmeanu.

Comenteaza