Foto Mănăstirea din Apuseni unde se trăiește ca pe Muntele Athos. Femeile au interzis

Mănăstirea din Apuseni unde se trăiește ca pe Muntele Athos. Femeile au interzis
| Foto: Facebook / Mănăstirea Ponor
Mănăstirea din Apuseni unde se trăiește ca pe Muntele Athos. Femeile au interzis
Mănăstirea din Apuseni unde se trăiește ca pe Muntele Athos. Femeile au interzis
Mănăstirea din Apuseni unde se trăiește ca pe Muntele Athos. Femeile au interzis
Mănăstirea din Apuseni unde se trăiește ca pe Muntele Athos. Femeile au interzis
Mănăstirea din Apuseni unde se trăiește ca pe Muntele Athos. Femeile au interzis

O mănăstire din Munții Apuseni, situată la aproximativ 100km distanță de municipiul Cluj-Napoca, aplică reguli stricte ca pe Muntele Athos. Femeile nu au voie să intre aici.

Mănăstirea Ponor se află la o altitudine de peste 1300 m în partea nordică a județului Alba, la o distanță de aproximativ 40 km de Aiud - orașul cel mai apropiat și 100km față de Cluj-Napoca.

Satul Ponor este atestat documentar pentru prima dată în anul 1648 și este așezat în Munții Trascăului. Prezintă un relief specific de munte dezvoltat pe calcare și flis. Varietatea reliefului carstic, a florei și faunei precum și caracteristicile climatice îl iac atractiv din punct de vedere turistic.

Mănăstirea Ponor este de monahi și îl are ca stareț pe părintele protosinghel Irineu Curtescu. Ucenic direct al lui Paisie Olaru de la Sihla, format în curentul duhovnicesc de la Sihastria, mănăstirea sa de metanie, părintele Irineu, între anii 1990 - 2000, avea să se nevoiască la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos, conform Crestinortodox.ro.

Ansamblul monahal are forma unei cetăți și în centru se află biserica. Complexul cuprinde și un paraclis, o bucătarie, ateliere la parter și chilii la mansardă. Accesul în incintă se realizează printr-un drum de legătură cu drumul Ponor-Salciua.  
"La Mănăstirea Ponor, rânduiala vieții monahale este mai aspră. Se mânâncă odată pe zi la ora 15:00, niciodată carne și nici peste, iar lunea, miercurea, vinerea și sâmbăta seara se face priveghere de toată noaptea. Adică după vecernia mică de la ora 17, urmează program de odihnă până la 22.30 când începe privegherea ce durează până dimineața pe la 7-8. În restul zilelor, se săvârșesc Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile, Sfânta Liturghie, părăstas, începând cu ora 3 noaptea. Principalele activități ale călugărilor sunt rugăciunea și câteva ascultări simple”, este descrisă viața la Mănăstirea Ponor.

La o distanță de câțiva kilometri, se află și o mănăstire de maici – sora cu cea din vârful dealului. Cele două mănăstiri au o regulă specială în sensul că la mănăstirea de călugări au acces doar bărbații, iar la mănăstirea de maici pot intra doar femeile. 

Comenteaza