Mitropolitul Andrei Şaguna - 140 de ani de la naşterea în veşnicie

Pe 16 iunie 1873, într-o după masă de sâmbătă, adormea în Domnul în reşedinţa sa din Sibiu, marele arhiepiscop şi mitropolit al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria, Andrei Baron de Şaguna. Plâns de întreaga societate transilvană, încărcat cu elogii de împăratul Franz Joseph, mitropolitul a fost coborât în glia Răşinarilor, localitate de români harnici şi darnici, care i-a dăruit culturii române pe O. Goga şi E. Cioran. Va străjui de aici iubita-i naţiune şi biserică până în toamna lui 2011, când, în urma canonizării sale, a fost readus în burgul sibian. Aidoma edificiului Catedralei ortodoxe dintre zidurile vechii cetăţi săseşti, Şaguna a fost şi rămâne un simbol al demnităţii româneşti într-o Transilvanie, care până la venirea lui fusese dominată de trei naţiuni politice - ungurii, saşii şi secuii - care refuzaseră, în mod repetat, să-i recunoască naţiunii române dreptul la o existenţă fraternă, leguită şi egală, nu tolerată şi subordonată. Istoricii care s-au aplecat asupra vieţii şi activităţii sale au reliefat activitatea sa culturală şi bisericească, politică şi naţională în dezvoltarea istorică a românilor ardeleni. Concluzia lor? Elocventă: orice istorie a Transilvaniei nu poate fi scrisă fără a se aminti numele şi epoca lui Andrei Şaguna.

Dar ce relevanţă poate avea această observaţie într-o lume care pare că nu mai este interesată de adevăratele valori ale spiritului, ale culturii, ale divino-umanului, ale firescului şi bunului simţ până la urmă? Pseudo-cultura, parvenitismul, şmecheria, grobianul şi polemica distructivă par a fi pus stăpânire pe societatea românească contemporană, având uneori chiar neobrăzarea să prezintă actualitatea ca pe o continuare a ceea ce existase şi în trecut!?! Şi totuşi, Opera lui Andrei Şaguna ne demonstrează că în istoria neamului au existat şi caractere care au pus înaintea oricărui interes personal şi partinic, interesul şi bunăstarea comunităţii, a naţiunii, a bisericii, într-un cuvânt a valorilor perene şi adevărate.
Ori faptul că Şaguna a încarnat aceste valori îl arată nu numai numele său înscris în calendarul ortodox, ci mai ales dăinuirea sa în memoria colectivă a ardelenilor. Şi nu-i nevoie ca cetăţean al Clujului să mergi până la Sibiu sau Braşov ca să sesizezi această stare de fapt! Este suficient ca atunci când treci pragul forului academic „Auditorium Maximum" al Universităţii Babeş-Bolyai, pentru a participa la o festivitate, un concert sau o conferinţă, să priveşti cu atenţie la fresca care se deschide înaintea ochilor. Tripticul lui Costin Petrescu, acelaşi care a zugrăvit şi tablourile Ateneului Român din Bucureşti, reprezintă o imagine sugestivă a istoriei românilor din Transilvania. Panoul din dreapta este dominat de figura impunătoare a mitropolitului Şaguna. Aşezat în mijlocul păstoriţilor săi, cărora le-a redat demnitatea politică românească şi bisericească ortodoxă, de care fuseseră dezbrăcaţi în cursul istoriei, Andrei Şaguna, diplomatul, abilul om politic, poliglotul, cărturarul şi păstorul sufletesc rămâne până astăzi nu un idol, cum ar vrea unii să-l prezinte pentru a-şi legitima propriile pasiuni de stăpânire, ci un model de părinte cu inimă largă, atotcuprinzătoare. Un părinte cald, iertător, protector şi luptător nu numai pentru fii săi sufleteşti, dar şi pentru cei care l-au denigrat sau i-au contestat spre apusul vieţii calitatea de lider al naţiunii. Ca şi celor din epoca sa, Şaguna ne-ar spune: fiţi ofesivi, fără a ofensa! Fiţi activi pe toate câmpurile şi în toate sferele umanului, dar faceţi-o cu responsabilitate şi seriozitate!

Dintre mulţii cărturari care s-au străduit să portretizeze viaţa şi epoca mitropolitului, consider că Lucian Blaga este cel care caracterizează cel mai plenar pe omul şi ierarhul Andrei Şaguna. Privindu-l din perspectiva sentimentului religios-sărbătoresc al românilor ardeleni, filosoful afirma că „el a fost întruparea duminecii printre noi".

Mircea Gheorghe Abrudan
Doctorand al Facultăţii de Istorie şi Filosofie a UBB