Moaștele Sfintei Ana vor fi aduse pentru prima dată în România. Unde și când vor fi depuse spre închinare
O delegație formată din cinci părinți de la Sfântul Munte Athos va aduce sfânta raclă în România. Moaștele Sfintei Ana vor fi depuse spre închinare în perioada 5 - 10 septembrie.
Racla cu Moaștele Sfintei Ana va fi adusă la București pe 5 septembrie și va fi așezată în pridvorul Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou, unde va fi întâmpinată de către un sobor de preoți, împreună cu credincioșii.
''Moaștele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului și bunica Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vor fi aduse pentru prima dată în România, în perioada 5 - 10 septembrie, în cinstea Sfinților Martiri Brâncoveni și a Sfintei Doamna Maria Brâncoveanu, la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din București, 'Km Zero'. Cinstitele moaște ale Sfintei Ana, Mama Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria și bunica Mântuitorului Iisus Hristos, de la Sfânta Mănăstire Cutlumuș din Sfântul Munte Athos, vor ajunge în țara noastră pentru întâia dată în istorie! Cinstitul odor, aflat de secole în patrimoniul sacru al Sfântului Munte Athos, va fi adus la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu aprobarea Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos și, desigur, cu binecuvântarea soborului monahal, în frunte cu Părintele Arhimandrit și Stareț Nicolae de la Mănăstirea Cutlumuș, cărora le mulțumim în mod deosebit pentru această sfântă binecuvântare'', a precizat părintele Emil Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou București.
Părintele Emil Cărămizaru a subliniat importanța acestui eveniment, la care sunt chemați să participe toți cei care doresc, ca un dar de suflet, în cinstea Sfinților Martiri Brâncoveni și a Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, ocrotitorii și ctitorii sfântului lăcaș din inima Bucureștilor.
''Important este că Sfânta Ana este aici în ziua de prăznuire a fiicei sale, Maica Domnului, pe 8 septembrie, iar pe 9 septembrie este ziua ei. Vă dați seama ce cinste mare pentru țara noastră să o avem aici! Ce mare bucurie!'' - a transmis părintele.
Acesta a precizat că racla cu moaștele va rămâne la biserica Sfântul Gheorghe-Nou până pe data de 10 septembrie seara și în cazul în care sunt credincioși care sosesc din țară și ajung seara la biserică, porțile acesteia pot rămâne deschise chiar și toată noaptea.
''Noi în principiu am zis să lăsăm biserica deschisă, în fiecare zi, de dimineață, de la orele 07:00 - 08:00, până la ora 22:00. Și, dacă mai sunt credincioși, și foarte probabil că vor mai fi, vor rămâne toată noaptea, pentru că părinții de la Sfântul Munte se schimbă din șase în șase ore la raclă și atunci vor rămâne toată noaptea dacă vor fi pelerini din țară, din străinătate, care vor veni să se închine la Sfintele Moaște. (...) Pe parcursul celor cinci zile de ședere aici săvârșim Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar în fiecare seară, de la ora 18:00, săvârșim Vecernia și Acatistul Sfinților și Sfintei Ana'', a transmis părintele paroh.











