Peste un miliard de oameni sărbătoresc Paștele Catolic. Papa a transmis mesaje de pace

Peste un miliard de oameni sărbătoresc Paștele Catolic. Papa a transmis mesaje de pace
| Foto: Facebook/Vatican News

Peste un miliard de creștini catolici și protestanți din toată lumea au sărbătorit, azi noapte, miracolul Învierii. La Vatican, Papa Francisc a oficiat slujba de Înviere în Bazilica Sfântul Petru.

„Ne putem simți neputincioși și descurajați în fața puterii răului, a conflictelor care sfâșie relațiile, a atitudinilor de calcul și indiferență care par să predomine în societate, a cancerului corupției, a răspândirii nedreptății, a vântului înghețat al războiului,” a spus suveranul pontif. Papa Francisc a spus că chiar și atunci când oamenii simt că izvorul speranței a secat, e important să nu fie cuprinși de un sentiment de înfrângere, ci să caute o „înviere interioară” cu ajutorul lui Dumnezeu, potrivit digi24.ro.

Liturghia Învierii din catedrala Sfântul Petru a început, potrivit tradiţiei, în întuneric. Papa Francisc a aprins o lumânare festivă care a fost purtată până în centrul marii bazilici de un cortegiu în care se aflau 40 de cardinali şi alţi 25 de episcopi. Apoi, luminile s-au aprins în întreaga catedrală, într-un moment ce simbolizează Învierea. 

Astăzi, Papa Francisc va conduce slujba din piaţa Sfântul Petru, la care sunt aşteptaţi zeci de mii de credincioşi. Va rosti apoi, din balconul catedralei, mesajul de binecuvântare "Urbi et Orbi", pentru Cetate şi Lume. 

Comenteaza