Tradiții și obiceiuri de Rusalii! Ce sărbătorim la pogorârea Duhului Sfânt

Tradiții și obiceiuri de Rusalii! Ce sărbătorim la pogorârea Duhului Sfânt
| Foto: vremeanoua.ro

Pogorârea Sfântului Duh este una dintre cele mai vechi sărbători creştine. Sărbătoarea aminteşte şi actualizează evenimentul pogorârii Sfântului Duh peste Sfintii Apostoli, care au devenit de atunci vestitori ai Evangheliei.

Biserica prăznuieşte duminică pogorârea Duhului Sfânt asupra Sfinţilor Apostoli, care a avut loc la cincizeci de zile de la Învierea Domnului. Acest detaliu temporal explică şi denumirea de „Cincizecime”.

Această zi este cunoscută şi sub numele de Duminica mare sau Rusalii. Pogorârea Duhului Sfânt constituie momentul fundamental al Bisericii, prin care se formează prima comunitate de credincioşi, iar Sfinţii Apostoli devin martori şi vestitori ai Învierii şi ai învăţăturii lui Hristos.

Rusalii. Istoricul sărbătorii

Sărbătoarea Rusaliilor constituie cea mai veche sărbătoare creştină alături de cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli. Despre ea amintesc Sfântul Apostol Pavel (1 Cor. 16, S) şi Sfântul Luca (Fapte 20, 16). Εste menţionată şi în Constituţiile Apostolice şi de mai mulţi părinţi ai primelor secole, Sfântul Irineu, Tertulian, Origen, Sfântul Epifanie, precum şi de canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300) şi de canonul 20 al Sinodului I Ecumenic (325, care opreşte îngenuncherea în ziua Rusaliilor).

Până către sfărşitul secolului al IV-lea şi începutul celui de-al V-lea, Cincizecimea marca o dublă sărbătoare, atât Înălţarea Domnului, cât şi Pogorârea Sfântului Duh, după cum mărturiseşte, în prima jumătate a secolului al IV-lea, istoricul Eusebiu de Cezareea. Din jurul anului 400 înainte, sărbătoarea a fost fixată însă în ziua a 40-a după Paşti, aşa cum este sărbătorită până astăzi, Cincizecimea marcând numai Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh.

Ce sărbătorim la pogorârea Duhului Sfânt

Pogorârea Sfântului Duh este istorisită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca în Faptele Apostolilor (Fapte 2). La cincizeci de zile după Paşti, ucenicii lui Hristos erau adunaţi „toţi în acelaşi loc”. Pogorârea Duhului Sfânt a fost precedată de un vuiet venit din cer, care s-a făcut auzit ca o „suflare de vânt ce vine repede” (Fapte 2, 2). Experienţa auditivă a prezenţei Duhului Sfânt de către Apostoli a fost însoţită si de una vizuală: fiecare a văzut pe capetele celorlalţi nişte limbi ca de foc (Faptele Apostolilor 2, 3). „Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”.

Vuietul prin care Duhul Sfânt şi-a făcut simţită prezenţa, a apărut „din cer şi fără de veste”. Dumnezeu este libertate desăvârşită. Apostolii aşteptau, dar nu ei au decis. Sfântul Duh se manifestat cu totul surprinzător: „s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede” – deci „ceva neobişnuit, care te zguduie, te cutremură, te trezeşte”, după cum spunea Părintele Constantin Galeriu.

Îndată ce s-au umplut de Duhul Sfânt, ucenicii lui Hristos au început să vorbească „despre faptele minunate ale lui Dumnezeu” în limbi străine, necunoscute lor până atunci, putând fi astfel înţeleşi de evreii şi de prozeliţii care se aflau atunci în Ierusalim, fiecare în limba „în care s-au născut”. În acea zi, în Ierusalim se aflau oameni care reprezentau toate seminţiile pământului: parţi, mezi, oameni din Mesopotamia, din Iudeea, din Egipt, din Libia, din Capadocia, din Pamfilia etc.

Duhul Sfânt nu se coboară peste Apostoli „sub forma unei pături de foc, ca o învelitoare deasupra lor, care i-ar fi uniformizat, ci sub forma de limbi ca de foc deasupra capului fiecăruia”, spune Preafericitul Patriarh Daniel. Acest fapt ne arată că Duhul Sfânt „nu colectivizează, nu îi uniformizează pe oameni, ci cultivă identitatea fiecărei persoane umane, distincte de celelalte persoane, o luminează, o îmbogăţeşte şi o face sa comunice cu celelalte persoane în iubirea Preasfintei Treimi. Duhul Sfânt nu este nivelator de identităţi personale sau etnice, ci el face să crească duhovniceşte fiecare persoană, fiecare popor”.

Sărbătoarea Cincizecimii este sărbătoarea Sfintei Treimi, deoarece prin pogorârea Duhului Sfânt, ne încredinţăm de faptul că Dumnezeu este Treimic. Sensul fundamental al sărbătorii este în primul rând, acela că în ziua Cincizecimii, Apostolii au înţeles că Duhul Sfânt este o persoană a Sfintei Treimi. Iar în al doilea rând, Duhul Sfânt i-a făcut pe ucenici mădulare ale Trupului lui Hristos şi le-a dat puterea de a lua parte la biruinţa lui Hristos asupra morţii.

În tradiţia Bisericii Ortodoxe, în ziua imediat următoare marilor sărbători se comemorează persoanele care stau în legătură nemijlocită cu persoana sau evenimentul aflat în centrul respectivei sărbători. Întrucât persoanele Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi. În fapt, sărbătoarea Rusaliilor are consacrate două zile.

Tradiţii de Rusalii

Sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt a fost numită în româneşte „Rusalii” de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morţilor. Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generală a morţilor. În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor se împart farfurii frumos împodobite pentru vii.

Obiceiul, moştenit de la evrei, de a împodobi casele şi bisericile cu ramuri verzi şi flori se continuă şi astăzi. La finalul Sfintei Liturghii din ziua praznicului Pogorârii Sfântului Duh sunt binecuvântate frunzele de nuc sau de tei – simbol al limbilor ca de foc ce au stat deasupra capetelor Sfinţilor Apostoli. Nucul şi teiul au un simbolism apropiat de cel al Duhului Sfânt. Se ştie că nucul, datorită iodului, are efecte terapeutice. Şi Duhul Sfânt are efecte terapeutice asupra sufletului. Iar teiul, are flori medicinale şi înmiresmate, asemenea Duhului Sfânt, care ne înmiresmează viaţa cu darurile sale.

Comenteaza