Trei amenzi pentru ÎPS Teodosie pentru nerespectarea carantineri. Arhiepiscopia: ''Sunt ilegale''

Trei amenzi pentru ÎPS Teodosie pentru nerespectarea carantineri. Arhiepiscopia: ''Sunt ilegale''
| Foto: Inquam/Daniel Stoenciu

Arhiepiscopia Tomisului susţine că amenzile date Înalt Prea Sfinţitului (ÎPS) Teodosie pentru nerespectarea deciziei de carantinare sunt ilegale şi vor fi contestate în instanţă deoarece Înaltul Prelat ar fi aflat despre această hotărâre luni după-amiază.

“Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP Bucureşti a sosit în mail-ul personal al ÎPS, luni, în jurul orei 13.00. Aceasta i-a fost adusă la cunoştinţă în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care ÎPS participa. În măsura în care amenzile date ÎPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoştinţă a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate. E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.  


Arhiepiscopul Tomisului a fost amendat, luni, de trei ori, de poliţiştii constănţeni, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 3.000 de lei.  Prima amendă a fost luată de ÎPS Teodosie în timp oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.   

A doua sancţiune a venit la o manifestare culturală dedicată Zilei Unirii Principatelor, pe faleza Cazinoului.  
Ultima amendă i-a fost dată Arhiepiscopului Tomisului, în Sala Magna a Centrului Eparhial Tomis la conferinţa ”România, vechea vatră a Europei”, susţinută de către Acad. Prof. Constantin Barbu. 

Arhiepiscopul Tomisului se află în carantină începând din data de 21 ianuarie deoarece intrase în contact cu persoană infectată cu COVID-19. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza