Rușii trec la amenințări după ce Boc le-a interzis steagul și imnul la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Iun 2026, 21:58
- Sport
- Ascultă știrea
Autoritățile de la Moscova au reacționat după declarațiile primarului din Cluj-Napoca referitoare la evenimentul ce se va disputa în BT Arena.
În perioada 26-28 iunie, Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică se va disputa la Cluj-Napoca. Chiar dacă Federația Internațională a decis ridicarea sancțiunilor impuse sportivilor ruși, care pot concura sub steagul țării, Emil Boc a intervenit.
Primarul a anunțat că în cadrul competiției, imnul Rusiei nu va fi intonat, iar steagul nu va fi folosit pentru reprezentarea sportivilor.
Reacție vehementă de la Moscova
Replica rușilor nu a întârziat să apară. Dmitry Svishchev, prim-vicepreședinte al Comisiei pentru cultură fizică și sport din Parlamentului Federației Ruse a avut o reacție dură și cere sancțiuni pentru oraș din partea Federației Internaționale.
"România ar trebui să fie privată de dreptul de a organiza turnee internaționale din cauza declarației primarului orașului Cluj-Napoca. Aceasta reprezintă o încălcare a obligațiilor organizatorului competițiilor internaționale.
Dacă această situație nu va fi remediată, atunci organizatorul trebuie să fie sancționat, atât de către federația internațională, cât și de Comitetul Olimpic Internațional. Am văzut deja decizii ale federațiilor internaționale privind privarea unor țări de dreptul de a organiza competiții din cauza neadmiterii sportivilor ruși.
Și în acest caz, același scenariu o va aștepta pe România. În ceea ce privește primarul orașului, este evident vorba de o acțiune de PR politic. Vrea să-și câștige popularitate", a transmis Svishchev, potrivit news.ro.
"Sincer vorbind, nu m-am așteptat ca, după decizia clară și fără echivoc a federațiilor internaționale și europene de gimnastică de a ridica toate restricțiile impuse sportivilor ruși, să poată avea loc astfel de incidente.
Primarul orașului în care se desfășoară turneul nu poate decide în ce condiții să permită participarea unor gimnaști sau altora. Consider că Federația Internațională de Gimnastică trebuie să trateze foarte serios astfel de chestiuni și să insiste asupra respectării integrale a deciziilor adoptate anterior.
În caz contrar, competițiile trebuie mutate sau anulate. În ceea ce-l privește pe primar, acesta ar trebui să se gândească în primul rând la modul în care poate îmbunătăți viața locuitorilor acestui oraș, nu să se ocupe de politică", a spus și Valentina Rodienko, fostă antrenoare.











