S-a scumpit IAR Podul Porțelanului

S-a scumpit IAR Podul Porțelanului

Consilierii locali vor aproba noul cost pentru finalizarea Podului Porțelanului.

Podul Porțelanului a fost inclus la finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală în martie 2018 cu o valoare de 6.399.579 lei. Printr-un act adițional, finanțarea a fost prelungită până în 2022. În decembrie 2021 s-a suplimentat valoarea finanțată din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu suma de 7.654.989 lei, astfel că suma totală finanțată din bugetul ministerului este de 14.054.568 lei. Acum, lucrările au ajuns să coste 16 milioane de lei.

Lucrările sunt executate de firma bucureșteană Freyrom SA, filiala din România a Grupului francez FREYSSINET, care se ocupă din 1996 de construirea și reabilitarea lucrărilor de transport rutier și feroviar: poduri, tuneluri, stabilizări de pământuri, etc.

"Soluția găsită este oprirea fundației cu 2 metri înainte de stratul de sare. Valoarea nouă a podului este de 8.8 milioane de lei, restul sumei se referă la lucrări conexe. Creșterea se datorează scumpirii prețurilor materialelor de construcție și a modificării legislației de mediu și ape din 2020. De asemenea, s-a modificat suprastructura, pentru a ridica presiunea de pe talpa fundației. Am mai avut o constrângere majoră legată din cauza liniei de înaltă tensiune, unde a trebuit intervenția regândită. Am reconfigurat interesecțiile din zonă și am introdus piste de biciclete, lucruri care anu au fost prevăzute în proiectul inițial. De asemenea, în zonă au apărut clădiri cu 400 de apartamente, deci și mai multe mașini, care nu erau în 2017", arată proiectanții.

Amintim că, lucrările de proiectare pentru podul Porțelanului au fost contractate prin licitație de la societatea VCE Vienna Consulting Engineering cu peste 64.000 de lei. Lucrarea de execuție fusese contractată de Diferit pentru peste 5,7 milioane de lei fără TVA, dar șantierul a fost sistat în 2019 din pricina unui zăcământ de sare, descoperit odată cu lucrările. Acum, în referatul municipalității se arată că există sare pe ambele maluri și că prejudiciul va fi recuperat (n.red. după ce va fi culculat), firma VCE Vienna Consulting Engineers urmând să fie acționată în instanță. Noul studiu de fezabilitate a fost întocmit, pentru 80.000 lei, de Costin și Vlad Biroul de Proiectare.

Noul pod ar urma să aibă 62 m, cu trei deschideri: 8,76 m + 35,94 m + 8,76 m, și va asigura circulația pe două benzi cu lățimea de 7,8 m carosabil. Trotuarele vor fi de 1,2 m lățime pe ambele laturi. Se va amenaja şi o pistă pentru biciclete. Lățimea va fi de 10,8 m. 

Comenteaza