Video S-au aprins luminile de sărbători la Cluj-Napoca. Boc nu a renunțat la momentul cu butonul din Piața Unirii

S-au aprins luminile de sărbători la Cluj-Napoca. Boc nu a renunțat la momentul cu butonul din Piața Unirii

Primarul Emil Boc a fost în Piața Unirii pentru a da startul iluminatului festiv în centrul orașului.

Edilul Clujului a ținut să păstreze tradiția și a adus butonul în piață. Doar că anul acesta a fost fără scenă, lumini și fără spectatori, ci pe întuneric și în piața aproape pustie. Boc a precizat că nu a anunțat "nimic oficial, care să atragă lume" și a rugat trei copii aflați în trecere să-l ajute la aprinderea luminițelor din piață și de pe brad. 

„Motivul pentru care v-am invitat acum în Piața Unirii este să avem împreună un mic moment festiv de deschidere a iluminatului pe care de obicei îl deschideam cu mai mult fast, cu mai multă sărbătoare. Acum va fi un moment mult mai scurt. Am aici trei copilași drăguți care sunt alături de mine și care mă vor ajuta să trecem acest moment foarte frumos. 

În piață nu este lume, iluminatul stradal s-a deschis deja odată cu lăsarea întunericului, iar acum vom deschide doar cupola de lumini din Piața Unirii, astfel încât să dăm clujenilor și un motiv de optimism și bucurie pe aceste sărbători, chiar dacă viața este un pic mai grea în această pandemie”, a spus primarul.

 

Comenteaza