Sabău, recunoscător pentru primirea de care a avut parte pe Cluj Arena: "După 40 de ani am înțeles cu adevărat ce înseamnă să faci parte din familia U"

Sabău, recunoscător pentru primirea de care a avut parte pe Cluj Arena: "După 40 de ani am înțeles cu adevărat ce înseamnă să faci parte din familia U"
| Foto: facebook.com/farulconstanta

Fostul jucător, antrenor și conducător al Universității Cluj s-a întors în oraș ca adversar, pe banca tehnică a celor de la Farul Constanța, iar suporterii i-au pregătit un moment special.

Revenit la Cluj-Napoca, însă din postura de oponent al echipei sale de suflet, Ioan Ovidiu Sabău a fost întâmpinat cu căldură, fanii i-au scandat numele și i-au pregătit și un banner special - "Ai învățat generații întrei Simbolul să-l iubească, recunoștiință și respect Neluțu, legendă studențească".

Antrenorul a fost impresionat de modul în care a fost primit acasă și a ținut să le mulțumească suporterilor, dar și să remarce parcursul ascendent al Universității Cluj, formație pe care o consideră pe drumul cel bun spre performanță.

"U Cluj ne-a dominat, e o echipă mult mai așezată. Au jucat mult împreună, au jucători cu multă personalitate, Chipciu, Bic, Nistor. Au multă personalitate, i-au ajutat mult meciurile în cupele europene. Au avut șansa să joace la titlu și asta i-a maturizat. Sunt etape corecte prin care trece această echipă.

Port un respect deosebit galeriei. Au fost ani importanți, am început de la Liga a 4-a, după am venit în două momente dificile. Am avut oameni deosebiți în conducere și acești oameni au făcut ca U să revină unde îi e locul.

După 40 de ani am înțeles cu adevărat ce înseamnă să faci parte din familia U. Vreau să le mulțumesc! Le sunt recunoscător pentru perioada minunată pe care am petrecut-o împreună", a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

Cum a trăit antrenorul dubla cu Dinamo Kiev

Tehnicianul a urmărit duelul dintre Universitatea Cluj și formația ucraineană și a oferit concluziile sale în urma eliminării "studenților", la loviturile de departajare.

"Cu Dinamo Kiev a fost foarte prea mult respect, în special legat de ceea ce înseamnă numele. Dar încet și-au dat seama că se poate. E nevoie de astfel de jocuri și au fost foarte aproape. Îmi pare rău pentru acești jucători minunați, pentru Cristiano Bergodi, care e un profesionist. Cu siguranță așteptările vor fi altele acum", a transmis Sabău.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .