Operaţie în premieră naţională la Cluj

Operaţie în premieră naţională la Cluj
Medici cu renume mondial, specializaţi în chirurgia uro-oncologică au realizat ieri, în premieră naţională, la Cluj-Napoca, o intervenţie chirurgicală laparoscopică 3D. Operaţia a fost transmisă în direct, în cadrul lucrărilor celei de-a IV-a ediţii a Conferinţei Internaţionale „Progrese în Uro-Oncologie”.

40 de chirurgi de renume internaţional operează la Cluj-Napoca prin intermediul celei mai noi tehnici în chirurgia oncologică: laparoscopia 3D. Metoda este este una puţin invazivă şi ar putea fi introdusă ca tratament oncologic în Spitalul Municipal Clujana. Ea concurează, deja, chirurgia robotică, mult mai costisitoare.

Potrivit profesorului Ioan Coman, preşedintele de onoare al Conferinţei Internaţionale „Progrese în Uro-Oncologie", chirurgia laparoscopică 3D este cea mai modernă tehnică prin care putem interveni în tratamentul cancerului de prostată, de vezică sau de rinichi. „Chirurgia laparoscopică 3D este o alternativă la chirurgia robotică. Este o tehnică mai puţin costisitoare atât pentru pacient, cât şi pentru unitatea medicală decât chirurgia robotică, din cauza costurilor mult mai reduse, dar şi a inciziilor şi a stresului post-operator al pacientului. Astăzi (ieri - n. red.) am operat, în direct, cu ajutorul acestei tehnici, un cancer de prostată", a arătat organizatorul Conferinţei Internaţionale Progrese în Uro-Oncologie", Ioan Coman.

Un astfel de aparat utilizat în chirurgia laparoscopică 3D costă 120.000 de euro, spre deosebire de robotul DaVinci, care a fost achiziţionat cu peste 4 milioane de euro, iar costurile sale de întreţinere ajung la 16.000 de euro lunar, după şase intervenţii chirurgicale.

Profesorul Coman a explicat că metoda ar putea ajunge în spitalele din Cluj, în condiţiile în care e mai eficientă şi mai ieftină decât o intervenţie cu robotul DaVinci. „Am patru ani de experienţă în chirurgia robotică, la Spitalul Clujana, dar există metode moderne de intervenţie. Chirurgia laparoscopică 3D poate fi mult mai eficientă decât metodele 2D, pe care le cunoaştem. Un astfel de aparat costă 120.000 de euro şi ar fi mult mai accesibil pentru pacient decât o intervenţie cu Da Vinci", a punctat Ioan Coman.

Chirurgul polonez Piotr Chlosta a explicat că operaţia laparoscopică 3D, efectuată ieri, în premieră pentru România, la Spitalul Municipal Clujana, a decurs bine. „Metoda este una puţin invazivă. Sunt foarte mulţumit şi încântat să fiu aici, la Cluj, printre atâţia specialişti de marcă", a spus specialistul din Polonia.

Operaţia a fost transmisă, în direct, în cadrul conferinţei. „În total, se vor realiza 12 operaţii, prin trei metode disctincte: chirurgie laparoscopică 3D, cea mai modernă tehnică, chirurgie robotică şi chirurgie laparoscopică simplă. Am selectat pacienţii astfel încât să fie în aproximativ în acelaşi stadiu al bolii. Ziua de astăzi (ieri - n. red.) a fost dedicată cancerului de prostată, iar mâine (azi - n. red.) cancerului de rinichi", a explicat Coman.

Conferinţa Internaţională „Progrese în Uro-Oncologie" se derulează în aceste zile la Cluj-Napoca şi este organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca şi de Institutul European de Oncologie din Milano.

 

 

Comenteaza