17 cadre medicale și 10 pacienți, confirmați cu COVID-19 la Spitalul Universitar de Urgență București

17 cadre medicale și 10 pacienți, confirmați cu COVID-19 la Spitalul Universitar de Urgență București

La  Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) au fost confirmate pozitiv la testul pentru noul coronavirus (COVID-19) 27 de persoane, din care 17 cadre medicale și 10 pacienți, anunță Ministerul Sănătății.

De la nivelul SUUB s-au prelevat în total 500 de probe biologice, iar pentru o parte dintre acestea (20%) se așteaptă rezultate. Testarea a fost declanșată în 22 martie, la nivelul personalului medical și a pacienților, observându-se o creștere în dinamică a rezultatelor pozitive pentru aceste categorii din SUUB.

Odată cu creșterea numărului de cazuri pozitive a fost constatată o creștere semnificativă a cazurilor cu rezultat incert, precum și a apariția unor rezultate pozitive la testul pentru noul coronavirus la pacienți și personal medical în cazul cărora rezultatul inițial a fost negativ.

DSPMB a demarat o anchetă epidemiologică extinsă. În urma anchetei s-au convenit măsuri urgente propuse de către spital și avizate de DSPMB cu aplicare imediată, pentru a preveni răspândirea virusului. Cei 10 pacienți au fost transferați, conform protocolului, către spitalele din capitală ce gestionează pacienți infectați cu noul coronavirus (COVID-19).

Comenteaza