18 ani de UPU Pediatrie la Cluj-Napoca. 15 medici au grijă de peste 30.000 de pacienți pe an

18 ani de UPU Pediatrie la Cluj-Napoca. 15 medici au grijă de peste 30.000 de pacienți pe an

Unitatea de Primire a Urgențelor Pediatrice a împlinit 18 ani de activitate. Un număr de 15 medici, câte trei sau patru medici pe tură, asigură asistența medicală a 30.000 de pacienți pe an.

Activitatea acestei structuri a început într-un spațiu de 90 m2, cu cinci tărgi de consultații și cinci medici angajați, câte unu sau doi medici pe tură, care asigurau asistență medicală unui număr de 3.000 de pacienți pe an. După 18 ani, UPU își desfășoară activitatea într-un spațiu de 500 de m2, dotat cu aparatură și echipamente necesare pacienților critici, iar un număr de 15 medici, câte trei sau patru medici pe tură, asigură asistența medicală a 30.000 de pacienți pe an, număr aproximativ constant în ultimii trei ani.

În cei 18 ani de existență a UPU, numărul pacienților a crescut de 10 ori, în timp ce numărul cadrelor medicale a crescut de circa trei ori. De altfel, având în vedere acest aspect precum și faptul că mai puțin de 10% dintre copiii care se adresează UPU sunt grav bolnavi, se impune a fi reamintit părinților că Unitatea de Primire a Urgențelor este destinată urgențelor medicale, timpul de așteptare și ordinea în care se acordă asistența medicală fiind în concordanță cu Protocolul Național de Triaj ce prioritizează consultațiile în funcție de gravitatea stării pacienților, nu de ordinea sosirii lor. 

În ceea ce privește clădirea nouă destinată activității UPU, aceasta a fost construită în anul 2008, cu finanțare primită de la Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Cluj și Primăria municipiului Cluj-Napoca, spațiul fiind destinat atât îngrijirii copiilor bolnavi, cu ajutorul celor 10 tărgi de consultație și cinci paturi pentru îngrijirea pe termen scurt a copiilor aflați în stare critică, dar și pregătirii medicale continue a cadrelor medicale. De asemenea, pentru ca Unitatea de Primire a Urgențelor Pediatrice să poată asigura asistență medicală de urgență copiilor grav bolnavi, spațiul a fost dotat cu aparatură și echipamente de înaltă performanță achiziționate de Ministerul Sănătății și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca în anii 2000, 2007 și 2017.

Comenteaza