500.000 de lei din PNRR pentru modernizarea a zeci de ambulatorii. "Construim spitale și secții noi şi încurajăm reabilitarea completă a clădirilor vechi"

500.000 de lei din PNRR pentru modernizarea a zeci de ambulatorii. "Construim spitale și secții noi şi încurajăm reabilitarea completă a clădirilor vechi"

Ministerul Sănătății a finalizat evaluarea dosarelor depuse pentru finanțarea proiectelor de modernizare și dotare a ambulatoriilor de specialitate din România.

În cadrul Investiţiei specifice - Unităţi de asistenţă medicală ambulatorie, din PNRR, au fost depuse 142 de cereri de finanţare, arată într-un comunicat de presă al MS. 
 
În urma evaluării, au fost selectate în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, 55 de unităţi sanitare.
 
Banii europeni nerambursabili vor fi utilizaţi pentru înfiinţarea, reabilitarea, extinderea sau dotarea cu aparatură medicală de înaltă performanţă a ambulatoriilor de specialitate. 
 
„Una din preocupările mele ca ministru al Sănătăţii este să dezvoltăm serviciile medicale ambulatorii, spitalizarea de zi şi medicina primară, cât mai accesibile pacienţilor, în comunităţile din care aceştia fac parte. Conform indicatorilor din PNRR, în cadrul acestei investiţii obiectivul prevedea finanţarea a 30 de ambulatorii. În urma consultării cu reprezentanţii Comisiei  Europene, am reuşit să dublăm numărul ambulatoriilor care vor primi finanţare nerambursabilă” a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, conform sursei citate.
 
Bugetul total alocat pentru cele 55 de ambulatorii este de 514 milioane de lei fără TVA. În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătăţii va semna contractele de finanţare cu beneficiarii, urmând ca în această primăvară să demareze lucrările de execuţie.
 
„Dezvoltarea socială şi dezvoltarea economică nu se pot întâmpla fără acces la servicii de sănătate şi fără un sistem de educaţie solid. Construim spitale şi secţii noi acolo unde este posibil şi încurajăm reabilitarea completă a clădirilor vechi care permit desfăşurarea corespunzătoare a activităţii medicale spitaliceşti în condiţii de siguranţă pentru pacienţi. Cât voi fi ministru al Sănătăţii voi fi partenerul şi susţinătorul reprezentanţilor din administraţia locală care au vocaţia construcţiei de obiective sanitare pentru locuitorii comunităţilor pe care le conduc” a adăugat ministrul Sănătăţii, potrivit sursei menţionate. 

Comenteaza