Al doilea vaccin anti-COVID produs în China, aprobat de autoritățile de la Beijing

Al doilea vaccin anti-COVID produs în China, aprobat de autoritățile de la Beijing
| Foto: mediafax.ro

Serul dezvoltat de compania Sinovac este al doilea vaccin anti-COVID produs în China și aprobat de autortități.

După vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Sinopharm, aprobat în decembrie, China va beneficia şi de serul dezvoltat de laboratorul Sinovac. Într-un comunicat de presă publicat sâmbătă, instituţia explică faptul că a primit de la Administraţia Naţională a Produselor Medicale (NMPA) un acord „condiţionat” pentru vaccinul CoronaVac.

Prin urmare, acest nou vaccin va fi comercializat în China pentru publicul larg. notează Le Figaro. „Aprobarea condiţionată se bazează pe rezultatele a două luni de testare a fazei III [...], atât în ​​străinătate, cât şi în China, scrie laboratorul. Datele analizei finale nu au fost încă obţinute, iar rezultatele referitoare la eficacienţă şi siguranţă nu au fost încă confirmate. Aşteptăm cu nerăbdare să oferim vaccinuri mai sigure şi mai eficiente cât mai curând posibil şi în cele din urmă să luptăm împotriva bolii prin creşterea ratei de vaccinare," se arată în comunicat, relatează Mediafax.

Sinovac precizează că şi-a consolidat lanţurile de producţie, pentru a putea livra „mai mult de un miliard de doze” pe an începând din februarie. „Sinovac continuă să ceară aprobarea pentru CoronaVac în alte ţări, contribuind în acelaşi timp la realizarea vaccinului COVID-19 accesibil la nivel global pentru a asigura prevenirea şi controlul pandemiei COVID-19,” a precizat producătorul.

Laboratorul specifică faptul că a efectuat teste în mai multe ţări, precum Brazilia, Chile şi Turcia.

Comenteaza