A fost aprobat spre utilizare de urgenţă primul vaccin anti-Covid din lume bazat pe ADN

A fost aprobat spre utilizare de urgenţă primul vaccin anti-Covid din lume bazat pe ADN

Compania farmaceutică a anunţat că vaccinul său este eficient şi împotriva mutaţiilor noului coronavirus, în special împotriva variantei Delta. Este primul vaccin din lume bazat pe ADN aprobat pentru utilizare la oameni.

Organismul de reglementare a medicamentelor din India a aprobat pentru utilizare de urgenţă primul vaccin anti-Covid din lume bazat pe ADN. 

Vaccinul este produs de compania farmaceutică indiană Zydus Cadila pentru a fi folosit la adulţi şi la copiii de peste 12 ani și se administrează în trei doze, transmite Reuters.

Conform Agerpres, compania a anunţat că doreşte să producă între 100 şi 120 de milioane de doze anual din vaccinul denumit ZyCoV-D şi că a început deja să facă stocuri din acest vaccin.

Compania farmaceutică Zydus Cadila, ce produce în general medicamente generice, este listată pe bursă sub denumirea Cadila Healthcare Ltd şi a aplicat pentru a obţine autorizaţia de urgenţă pentru vaccinul său ZyCoV-D la 1 iulie. Conform companiei, acest produs are o eficienţă de 66,6%, stabilită în urma unui test desfăşurat pe peste 28.000 de voluntari indieni.

ZyCoV-D este primul vaccin ADN plasmidic din lume împotriva coronavirusului. Acest vaccin foloseşte o selecţie de material genetic viral care transmite instrucţiuni fie sub forma de ADN sau de ARN pentru a produce o anumită proteină pe care sistemul imunitar o recunoaşte şi reacţionează la prezenţa ei.

Acest vaccin, produs în colaborare cu Departamentul de Biotehnologie, este cel de-al doilea vaccin indian care obţine autorizaţie pentru a fi folosit în regim de urgenţă în India, după Covaxin, produs de Bharat Biotech.

Vaccinul este administrat folosind un aplicator fără ac şi nu prin seringă.

Comenteaza